Carmen Dumitrescu
Dacă Alexandria din Egipt și-a pierdut biblioteca, era firesc ca și Alexandria să-și piardă… primăria. Pentru că puțini știu că orașul acesta a avut o primărie extrem de frumoasă, care a fost efectiv rasă de pe fața pământului, în lipsa oricărui respect pentru istorie. Căci așa se întâmplă la noi dintotdeauna: ne vindem sau ne cumpărăm istoria. Iar când nu facem nici una, nici alta… distrugem pur și simplu tot ce e frumos și valoros în jur. Nu de alta, dar ar fi păcat să ne raportăm la ce a fost frumos în trecut, când ne putem bălăci în mai multă mizerie decât putem duce. Timpul a trecut și foarte puțini își mai amintesc de o clădire extrem de frumoasă, care ne-ar fi putut vorbi despre o întreagă etapă din evoluția politică și socială a Alexandriei. Din păcate, nu mai e nimic care să ne amintească de oamenii cu dăruire, care au construit într-un timp foarte scurt un oraș din nimic.. Mai ales în condițiile în care noi, cei din prezent, suntem destul de ocupați în a distruge ce mai avem.
Politica trecutului
Ca așezare, Alexandria a evoluat destul de repede de la stadiul de dorință a unor locuitori din Zimnicea și Mavrodin la o comunitate în adevăratul sens al termenului. Asta pentru că întemeietorii au vrut să-și vadă cât mai repede visul cu ochii și au stabilit repede regulile de conviețuire, incluse în cele 42 de articole ale Ekstrucției. Printre regulile stabilite acolo se găseau și normele de conducere ale noului oraș. Astfel, discutam la acea dată despre o conducere colectivă, formată din patru epitropi și doi supraveghetori, aleși de Adunarea Obștească pentru a finaliza mandate cu durata de 3 ani. La încheierea acestei perioade, ei puteau fi realeși. Alegerea acestora se realiza, potrivit documentelor istorice astfel: „locuitorii fiecărei mahalale se adunau în luna noiembrie la casa preotului sau a celui mai însemnat dintre ei şi alegeau pentru fiecare număr de 10 „mahalagii” un deputat, apoi; la 1 decembrie, deputaţii se adunau la Casa Epitropiei şi alegeau epitropii şi supraveghetorii care îşi începeau mandatul la 1 ianuarie. Aceştia urmau a fi ajutaţi de un casier şi un secretar, aleşi astfel: „Atât pentru păstrarea contabilităţii banilor precum şi pentru trebuinţa scrisului şi regula canţelarii trebuinţa cerând a fi un casier şi un secretar al casei obştei se va numi casier unul din patru epitropi care se va găsi cu cale iarăşi de deputaţi la alegerea lor, iar secretar, se va orândui un deosebit obraz cu ştiinţă după condei şi regula de cancelarie cu leafă pe lună din casa obştească precum se va chibzui.”
O primărie pentru un oraș nou-născut
În Ekstrucție era specificată și existența unui loc, care să poarte numele de epitropie, unde să își desfășoare activitatea epitropii și supraveghetorii. Acolo erau întocmite zapisurile sau biletele de stăpânire (actele de proprietate) și tot acolo se păstra condica loturilor de pământ cu toate informațiile legate de activitatea proprietarilor. Epitropia a jucat rol de primărie până în anul 1864, moment din care putem vorbi despre primărie, condusă de primar, ajutat de consiliul comunal. Primul dintre primarii orașului, ales în 1864, a fost Hristache Rădoi. Și pentru că s-a constatat o degradare a clădirii în care funcționa primăria, s-a luat decizia în 1897 să se construiască un nou sediu al primăriei, pe măsura nevoilor și a aspirațiilor de dezvoltare ale orașului. Ca să ne dăm seama exact de locul unde a fost înființat acest sediu al primăriei, trebuie să mergem la intersecția străzilor Dunării cu strada Avocat Alexandru Colfescu, loc în care se află cum sediul BRD Alexandria. Potrivit documentelor vremii, clădirea era de-a dreptul impunătoare, fațada ei cuprinzând întreaga suprafață dintre strada Dunării și strada Confederației. Într-una dintre monografiile orașului, semnate de Ilie Catalina se precizează faptul că în proiectul de construcție al clădirii, aceasta era prevăzută cu etaj, dar s-a renunțat la această idee, ceea ce n-a știrbit cu nimic impozanța sediului. Într-o altă lucrare despre istoria județului, Corneliu Beda descrie fosta primărie a orașului în următorii termeni: „Avea o frumoasă sală de recepţie, în stil rococo, împodobită cu o galerie de tablouri ale pictorilor alexăndreni Tudor şi Ventzel”. O altă descriere a sediului vechii primării a orașului a putut fi regăsită în două procese verbale păstrate la Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, întocmite în iulie 1939: „27 iulie 1939 Localul primăriei, situat în bulevardul Mihăiţă Filipescu, vecin la Răsărit cu strada A. Văcăreanu, la Apus cu str. I. C. Brătianu, la Miază-Zi cu b-dul M. Filipescu şi la Miază-Noapte cu G. Iliescu-Giurescu, compus dintr-un vestibul, 4 coridoare, 15 camere, 2 latrine şi pivniţă, construit din cărămidă, ocupat de serviciile: primăriei, serv. veterinar, serv. agricol, serv. de măsuri şi greutăţi şi centrala telefonică judeţeană. Este proprietatea primăriei oraşului Alexandria, construit fiind in anul 1907, pe un teren în suprafaţă de 1678 mp pe care-l stăpâneşte continuu, neîntrerupt, neturburat, public şi sub nume de proprietar. Actele de cumpărare a terenului nu se găsesc în arhiva primăriei. În faţa primăriei se găsesc aşezate busturile lui Alex. Ghica naşul oraşului şi M. Filipescu, protectorul întemeierii oraşului. Ambele busturi sunt construite din bronz şi ridicate de primărie în anul 1935.”
În cel de-al doilea process verbal regăsim următoarele informații: „10 iulie 1939 Suprafaţa terenului clădit este de 840 mp iar a terenului neclădit este de 838 mp. – data intrării imobilului în administraţia comunei este din anul 1910. – actele de cumpărare a terenului nu se găsesc în arhiva primăriei însă primăria stăpâneşte continuu, neîntrerupt, public, paşnic şi sub nume de proprietară din anul 1907. – valoarea locativă a imobilului este de 85.000 lei iar valoarea imobilului 1.700.000 lei, evaluare ce s-a făcut pe bază de comparaţie cu alte imobile similare. – terenul nu este gregat de nicio sarcină”.
Alexandria pierdută…
Parcul central de astăzi era cunoscut în acele timpuri drept Grădina Publică. Primăria era situată chiar în fața acestei Grădini Publice și se pare că dădea orașului un aspect deosebit. Apoi, în anul 1950, se schimbă destinația clădirii care devine sediul Sfatului Popular Raional, luându-se decizia ca primăria să își mute sediul pe strada 23 august. Zece ani mai târziu, sediul cu pricina este preluat de Miliție, iar din 1968 până în 1984, anul demolării acestei construcții, în clădire au funcționat pentru anumite perioade de timp Consiliul Popular Teleorman, Atelierul de Arhitectură și Biblioteca. Actualul sediu al Primăriei a fost utilizat începând cu anul 1971, construcția clădirii pe care o cunoaștem începând în anul 1964 și fiind finalizată doi ani mai târziu. A existat un moment când fosta locație a primăriei ar fi putut deveni sediu al Muzeului Județean Teleorman, existând chiar un plan întocmit la mijlocul anilor ’70, care arăta modul în care ar fi urmat să fie împărțite încăperile clădirii, precum și suplimentarea spațiului de expunere prin adăugarea unor săli și a unui portic în spatele clădirii. Demolarea acestui monument istoric și arhitectural a văduvit Alexandria de o parte semnificativă a istoriei sale. Și astfel, astăzi nu mai știm ce oameni ai înființat acest oraș și care le-au fost adevăratele intenții: acela de a genera o dezvoltare rapidă și un cât mai profund spirit local. Așa că e firesc să nu mai așteptăm prea multe de la cei care ne conduc acum. Pentru că, o dată cu vechea primărie și cu trecerea în uitare a multor case boierești de o frumusețe incredibilă, Alexandria și-a pierdut identitatea și reperele. Iar fără repere și fără identitate, nimeni nu știe cu adevărat ce vrea…
