În căutarea eroului teleormănean necunoscut. O poveste adevărată

Carmen Dumitrescu
Despre eroi vorbim din ce în ce mai rar. Ne vine mai ușor să analizăm viața și activitatea unor așa-ziși politicieni, care nu vor marca în niciun fel istoria adevărată a acestei țări. Din fericire, mai există în Teleorman oameni preocupați de eroism și de valorile esențiale pe care trecutul ni le pune la dispoziție, astfel că încă nu este totul pierdut. În cele ce urmează veți afla povestea adevărată a căutării unui erou necunoscut din Teleorman. Este vorba despre Ene Cucu din Turnu Măgurele, plecat pe front la vârsta de doar 30 de ani, pentru a-și pune viața pe altarul țării sale, pe care a iubit-o mai presus de orice. Vreme de mulți ani, familia sa n-a mai știut nimic de soarta lui, deși erau indicii destul de clare în privința faptului că războiul l-a obligat să jertfească cea mai preț avuție: sângele și sufletul său. Familia sa n-a încetat niciodată să-l caute și, de curând, un strănepot de-al acestuia, gravorul Viorel Ioșca, împreună cu unul dintre colecționarii împătimiți ai județului, Teodor Săceanu, au reușit să găsească, în praful istoriei, urmele celui care, prin actele lui de eroism, ar trebui să ne sporească mândria de a fi oameni ai Teleormanului.
Pe drumul către moarte…
Tânărul Ene Cucu era născut în anul 1886 în comuna Măgurele. Era un viticultor cunoscut al locului, dar și un agricultor, plugar și grădinar foarte muncitor. La vârsta de 30 de ani, când totul părea așezat în viața lui, Ene a auzit strigătul patriei sale. România renunțase la neutralitate și a intrase în război de partea Antantei, ceea ce a determinat mobilizarea generală din luna august a anului 1916. În urma lui, în gara din Turnu Măgurele, rămânea Voica, femeia sa, și cele două fiice minore, în vârstă de 6 și 4 ani, cea din urmă suferind și de un handicap locomotor poliomielitic. Până la finalul războiului, cele trei au așteptat înfrigurate vești de la soțul și tatăl lor, însă niciun semn nu venea din cele patru orizonturi. În cele din urmă, după ce pacea și-a reintrat în drepturi, Voica a aflat că bărbatul ei a fost declarat “ostaș dispărut”. A devenit văduvă de război și a fost împroprietărită cu pământ ca despăgubire și carnet de călătorie pe calea ferată, clasa a III-a. Ene Cucu a păstrat acest statut, de ostaș dispărut până în luna septembrie a anului 2014, când strănepotul său și colecționarul Teo Săceanu au început să caute indicii, descoperind astfel că eroul nostru turnean decedase pe 14 februarie 1917 în Germania.
Povestea câmpului de luptă
Reluând firul căutărilor, de la momentul plecării lui Ene Cucu în război și până la terminarea primei mari conflagrații mondiale, cercetătorii noștri au reușit să refacă experiența eroului turnean pe câmpul de luptă. Din Arhivele M.A.N. Pitești s-au putut obține date relevante, potrivit cărora Ene Cucu făcuse parte din Regimentul 60 infanterie, compania I-a, dar și luptele la care acest regiment participase. Inițial, s-a crezut că eroul nostru ar fi fost luat prizonier și dus în lagărele din Alsacia-Lorena, însă aceste indicii nu s-au confirmat. Cu niște ani mai târziu, Crucea Roșie Internațională a anunțat faptul că pune la dispoziția celor interesați baza de date a tuturor țărilor participante la Marele Război cu prizonieri militari, inclusiv români. În baza de date respectivă, prizonierii români erau inventariați cu un card de identificare, în format de fotografie digitală, ceea ce a făcut anevoioasă cercetarea. După aproximativ o lună de muncă susținută, strănepotul eroului turnean a descoperit un card de identificare Cucu Enea PR, cu două numere de înregistrare: 6852 și 15837. La numărul 6852, într-un tabel, apărea la numărul de ordine 109 eroul român Cucu Enea, regimentul 60, Turnu Măgurele, născut în 1886 cu persoana de legătură în țară, Voica Cucu. Astfel s-a putut face lumină: Ene Cucu fusese luat prizonier la data de 29 noiembrie 1916 în Poienari și a murit în luna februarie a anului 1917 la Saarburg, lângă Trier Germania, la 10 kilometri de granița cu Luxemburg. Din datele aflate în registrul istoric al regimentului 60 infanterie rezervă aflăm că de la mobilizarea sa și până la prima luptă în care Ene Cucu a intrat n-a durat prea mult timp. Una dintre bătăliile la care el a participat este descrisă în documente astfel: “6 septembrie 1916. La ora 6.00 AM Batalioanele 1 și 2 din regiment primesc ordin de la Divizia XII să fie puse la dispoziția Diviziei XI care se găsea în luptă în apropiere de Cocargeaua. La ora 6.40 AM regimentul pornește la cota 141, efectivul era de 62 ofițeri, 3396 trupă, 409 cai, 103 trăsuri și 4 mitraliere, împreună cu regimentul 23 și 7 vânători a luptat cucerind tranșee după tranșee, respingând pe inamic dincolo de sat. (….) Pierderi în această zi: 20 ofițeri răniți, 58 trupă morți, 581 trupă răniți, 168 trupă dispăruți. Total: 807.” Soldatul Ene a fost luat prizonier la Poienari, localitate care a căzut în spatele frontului inamic, iar pe 29 noiembrie acesta a luat luat în evidența germanilor. Astfel, soldatul erou Ene Cucu a fost descoperit în septembrie 2014, după 98 de ani de la marele război din 1916.
O amintire cât un monument
În memoria soldatului teleormănean, strănepotul Viorel Ioșca, gravor de meserie, a făcut un monument, pe care scrie: “IS PUGNAVIT FAMILIA ET GENTA PRO” (A luptat pentru familie și neam.) Materialul folosit la realizarea ansamblului memorial este în totalitate din oțel inoxidabil provenit din vesela și tacâmurile bucătăriei proprii, la îmbinări folosindu-se nituiri minuscule. Decorul general este susținut de pușca lui Ene Cucu, flancat de doi lei regățeni, ce reprezintă Muntenia.