Carmen Dumitrescu
După cum știm, de câteva zile, o parte din Teleorman se află sub ape. Pompierii muncesc de zeci de ore pentru a ține situația din teren sub control, iar localnicii… îi privesc. De pe băncuța din fața casei, cu apa de câțiva centimetri sub cismele de cauciuc, cu țigara într-o mână și pet-ul de bere în buzunar. Și pentru că ploile continuă, iar salvatorii sunt și ei oameni, a fost necesară suplimentarea forțelor care acționează în județ cu angajați ai inspectoratelor pentru situații de urgență din Argeș, Giurgiu și București. Să le mulțumim, așadar! Că noi nu ne putem salva singuri și nici împreună cu autoritățile. Noi așteptăm să ne cadă para mălăiață direct în gură. În timp ce la câțiva metri de noi, unii își riscă viața și își sacrifică timpul.
Imaginea de mai sus este imaginea care poate caracteriza, la momentul acesta, cel mai bine Teleormanul. Și nu doar la inundații sau în cazul unor ninsori abundente. Ci în general. Teleormăneanul nu e dispus să se salveze singur. El aplaudă de pe margine. Sau înjură. Dar să pună și el mâna la muncă sau să se implice activ în soluționarea problemelor care îl afectează în mod direct e adeseori o chestiune excepțională. Teleormăneanul n-are nevoie de laude sau de aprecieri. El vrea doar să stea liniștit pe margine, cu apa crescând sub cismele de cauciuc și să analizeze dacă e salvat corect sau nu.
