liberinteleorman.ro

Ică Florică Calotă: „Funcționarii și specialiștii din primăriile rurale vor primi bani pentru transport”

22 august 2023

Începând cu anul 2024, funcționarii și specialiștii din primăriile rurale vor primi bani pentru transport.

„Am votat proiectul de lege care elimină o inechitate socială. În acest sens, legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost completată și modificată prin introducerea posibilității decontării, de la începutul lunii ianuarie a anului viitor, prin decizia Consiliului Local, a cheltuielilor de transport funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarilor şi din instituţiile şi serviciile publice de interes local din comune.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru a acorda posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale din mediul rural de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului”, a precizat deputatul Ică Florică Calotă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Noi abuzuri emoționale la DGASPC Teleorman – 3 angajați țipă la un copil cu handicap – AUDIO

Următorul articol

Apel umanitar pentru salvarea unui copil cu probleme cardiace de la DGASPC Teleorman

Cele mai recente articole de Actual