Haos la Ambulanța Teleorman. Fostul manager: “Nu știu de ce mai merg la serviciu, nu știu cum voi fi plătit, nu știu ce funcție am”

în Actualitatea politică/Administratie

La Ambulanța Teleorman, gluma se îngroașă. După ce fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a semnat ordinul de revocare al managerului Cristi Popescu, salariații instituției se pregătesc de proteste. Asta pentru că, în lipsa unui manager cu drept de semnătură, statele de plată ale angajaților nu pot semnate și aceștia se află în situația de a nu-și mai încasa salariile. Mai mult, Consiliul Județean Teleorman și Ministerul Sănătății au primit deja din partea Sindicatului Operativ Ambulanța Teleorman un avertisment privitor la faptul că dacă nu va fi numit un nou manager în aceste zile, pe data de 15 noiembrie, salariații ambulanței vor începe acțiunile de protest. În primă fază se anunță “o manifestare pașnică și de sensibilizare a instituțiilor și factorilor de decizie”. Motivul? După revocarea lui Cristi Popescu din funcția de manager, serviciul de ambulanță nu mai poate angaja nicio plată și nu mai poate elibera niciun document, deoarece până acum nu a fost numită o altă persoană care să preia atribuțiile managerului. Asta înseamnă că există riscul ca salariații să nu fie plătiți până la rezolvarea crizei de management.

În plus, ei spun că se tot caută un nou manager de o bună perioadă de timp și nu s-a identificat nicio persoană care să corespundă criteriilor de ocupare a funcției în cauză. Următorul pas ar fi blocarea cardurilor de carburant și paralizarea intervențiilor.

Fostul manager, Cristi Popescu, ne-a declarat că situația e complicată chiar și pentru el. În ciuda faptului că merge în continuare la locul de muncă, el nu știe exact ce atribuții are, ce funcție are și cum va fi plătit.

Situația mea este la fel de urâtă ca și a angajaților. Vin la serviciu, dar nu știu de ce, nu știu ce atribuții am. Nu am decizie de reîncadrare pe vechea funcție pentru care am postul rezervat. Și nici programul de lucru nu îl cunosc. Merg la muncă, dar fără bani, întrucât nu știu pe ce funcție voi fi plătit… “, a declarat Cristi Popescu pentru ziarul Liber în Teleorman.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*