Carmen Dumitrescu
Toată lumea ştie că prăjitura e dulce şi că, atunci când ţi-e foame, priveliştea unei prăjituri apetisante te poate determina să vrei să spargi vitrina. Cu toate riscurile. Dar foamea nu va servi niciodată drept argument în instanţă, iar ceea ce oamenii îşi vor aminti despre tine rămâne strict faptul că ai jefuit o cofetărie. Cam asta se întâmplă acum cu George Drăghici, un politician care ne hrănise în mod incorect speranţele că decenţa poate subzista în culisele puterii sau opoziţiei, indiferent de numărul celor care n-au mamă şi tată. Ei bine, Drăghici a mimat într-un mod incredibil o atitudine principială vreme de mulţi ani. Pe vremea când conducea organizaţia PNL Alexandria s-a dovedit a fi un liberal pur sânge, care înţelegea nevoile membrilor organizaţiei şi care punea pe plan prioritar interesul partidului, nu pe cel propriu. Între timp, ceva s-a schimbat. Omul a acumulat frustrări. Folosit de Marin Almăjanu, care avea un real talent de a flata orgoliile oamenilor de afaceri locali, George Drăghici n-a reuşit să intre pe sub pielea liderului suprem, aşa că a depus eforturi şi resurse pe altarul partidului, fără ca vreun câştig să-l atingă vreodată. La un moment dat, simţind că se profită de el mai mult decât profită el de pe urma partidului, Drăghici s-a retras în afacerile lui şi părea a fi spus adio politicii în mod definitiv şi irevocabil. A mai fost curtat, între timp, de alte partide, dar Drăghici a mimat în continuare decenţa şi a acceptat să revină în politică, graţie rugăminţilor noii mâini drepte a lui Almăjanu, Eugen Pîrvulescu. Întrucâtva, parcursul lui Pîrvulescu în PNL a avut unele similitudini cu acela al lui George Drăghici, excepţia notabilă fiind însă aceea că Pîrvulescu a reuşit să se facă apreciat în PNL. Şi asta poate confirma şi Almăjanu, şi colegii lui de partid, care l-au privit întotdeauna cu o anumită invidie. Implicarea lui în viaţa partidului, atât la nivel de efort, cât şi la nivel financiar a determinat o ascensiune prea rapidă a lui Pîrvulescu, care l-a şi înlocuit pe Almăjanu la conducerea partidului, din dorinţa acestuia din urmă. Speriaţi de faptul că nu cunosc planurile lui Pîrvulescu şi că nu găseau mijloace de a negocia cu acesta, unii dintre liberali au luat decizia de a se implica într-un fel de război intern, din care toţi vor avea de pierdut. Drăghici s-a aşezat în fruntea puciului şi a început să-l sape pe Pîrvulescu, nu pentru că nu l-ar agrea de fapt, pentru că, de fapt, Pîrvulescu l-a reactivat politic, ci pentru că se simte frustrat de succesul colegului său de partid. În viaţă, nu există forţă mai neagră decât frustrarea. Ea dărâmă regi şi conduce la fapte imorale, însă ea îl determină pe cel frustrat să dezvolte continuu noi frustrări. Aşa a apărut răul în lume. Şi aşa va determina George Drăghici pierderea alegerilor de către PNL. Când alegi să fii uzurpator, nu partener, trebuie să-ţi poţi asuma propria cădere la momentul potrivit. Pentru că, oricât de mult ne-ar deranja gândul acesta, trăim într-o lume în care toate se plătesc până la urmă. Şi toţi, de la Dragnea la Almăjanu, pot confirma acest lucru. Numai că Drăghici e prea frustrat ca să înveţe ceva.
