Garda de Mediu a aplicat 19 amenzi pentru încălcarea prevederilor legale

în Actual/Mediu

Comisariatul Judeţean Teleorman al Gărzii Naţionale de Mediu a desfășurat în perioada 01.01.2023 – 28.02.2023 activitatea de inspecție și control cu un număr de 4 echipe de comisari, efectuând 126 de controale, din care 1 control planificat și 125 controale neplanificate. Controalele neplanificate au vizat modul de respectare a condițiilor impuse în autorizațiile de mediu, rezolvarea unor reclamații, investigarea unor accidente și incidente cu impact asupra mediului, controale dispuse de către Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, identificarea de obiective noi, verificarea măsurilor impuse.

În baza Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, au fost formulate 82 puncte de vedere. În baza protocolului de colaborare încheiat între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Garda Națională de Mediu și Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, comisarii de mediu au efectuat
un număr de 15 controale pentru verificarea modului de conformare la legislația privind protecția mediului a proiectelor solicitanților/beneficiarilor de fonduri din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

În perioada menționată au fost înregistrate 23 de petiții care au fost soluționate conform prevederilor OUG 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor și conform competențelor legale ale Gărzii Naționale de Mediu.

Urmare a neconformităților constatate și încălcării prevederilor legislației de mediu, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, din care 10 avertismente și 19 amenzi în valoare de 197 000 lei, fiind dispusă 1 suspendare de activitate.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*