În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Alexandria, consilierul local Gabriel Bulumac a depus un referat de aprobare pentru înființarea unui cinematograf în aer liber.
Proiectul propus prevede organizarea de proiecții de film săptămânale în aer liber, în perioada august-octombrie 2024. Acesta își dorește ca orașul să devină mai atractiv și să ofere locuitorilor săi și vizitatorilor oportunități de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut și cultural.
„De fiecare dată când merg prin țară și văd ceva frumos, mă gândesc că ar trebui să facem și noi”, a declarat Gabriel Bulumac. „Pozele atașate sunt din Sinaia, ‘Parcul Dimitrie Ghica’. Orașul trebuie să redevină atractiv!” a adăugat el, subliniind inspirația sa din alte localități care au reușit să implementeze cu succes astfel de proiecte.
Chiar dacă din mandatul viitor Gabriel Bulumac va fi consilier județean, el continuă să își demonstreze consecvența și devotamentul față de orașul său, inițiind proiecte importante care să contribuie la bunăstarea comunității.
Prin acest demers, Gabriel Bulumac speră să aducă un suflu nou în peisajul urban, transformând un spațiu public într-un loc de socializare și divertisment. Cinematograful în aer liber ar putea deveni o atracție locală, contribuind la revitalizarea orașului și oferind locuitorilor o opțiune de petrecere a timpului liber.
Gabi Bulumac: “Mircea Dumitrescu încasează ILEGAL pensia cu salariul”
