Cetățenii care tranzitează Alexandria sunt nevoiți să-i dea lui Drăgușin doi lei pentru a parca mașina pe locurile pe care nu le-a făcut el, ci le-a valorificat prin sistemul implementat după ce nu i-au ieșit proiectele imaginare privind: un pasaj subteran de 600 m, două parcări subterane sub platoul de la Casa de Cultură și cel de la Direcția Generală a Finanțelor Publice, plus alte trei parcări supraterane în zone diferite ale orașului (ne place să ne amintim, din când în când, minciunile primarului de la Alexandria). Oamenii sunt obligați să dea doi lei pe oră pe spațiile pe care își puneau mașinile gratuit până să-i vină lui Victor Drăgușin ideea „strălucitoare” de a le cere bani pentru spațiile existente ca parcări chiar dacă stau un minut pe locul respectiv. În acest sens s-a sesizat singurul ales al opoziției din Consiliul local Alexandria care a luat inițiativa de a face un proiect de hotărâre după 32 de ani de anostie. Consilierul local Gabriel Bulumac a redactat un referat de aprobare, care a devenit proiect de hotărâre al Consiliului Local Alexandria, prin care propune modificarea și completarea Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare cu plată a autovehiculelor în municipiul Alexandria, prin modificarea și completarea anexei nr. 4, cu privire la parcările administrate de SC Piețe și Târguri Alexandria SRL, prin adăugarea următoarelor puncte: – Perioada de grație: 15 minute gratuit (primul interval de timp din momentul ocupării unui loc de parcare publică plătită) – Scăderea perioadei minime de staționare la 30 de minute (trebuie achitată fie din momentul ocupării locului de parcare, fie la momentul expirării perioadei de grație în avans) – Plata la încasator 1 leu / jumătate de oră (TVA inclusă) – Plata prin SMS – pentru durata de jumătate ora 0.175 euro / jumătate de oră (făra TVA) – Plata la parcometru 1 leu / jumătate de oră (TVA inclusă) – Plata din aplicație pentru durata de jumătate de ora 1 leu / jumătate de ora (TVA inclusă)- Trimitere sms de atenționare cu cinci minute înainte de expirarea duratei pentru care a fost făcută plata.
Gabi Bulumac a anunțat că a inițiat un proiect de hotărâre pe Facebook pentru a interacționa cu locuitorii Alexandriei direct vizați de tarifele lui Drăgușin. Acesta a spus că a întâmpinat deja probleme din partea angajaților primarului, care recunosc legalitatea proiectului, dar îl consideră neoportun.
„O veste bună! După 32 de ani de la revoluție, pe ordinea de zi a Consiliului Local se află un Proiect de Hotărâre inițiat de un consilier local al opoziției. Sunt bucuros că am reușit această performanță, dar îngrijorat de modul găunos în care anumiți angajați ai primăriei înțeleg nevoile celor care le plătesc salariile. Cocoțați acolo, sus, ei servesc doar ordinele șefului suprem și uită de nevoile cetățenilor. Uluitoare este concluzia din raportul de specialitate înaintat de Directorul Executiv – Direcția Juridic Comercial, POSTUMIA CHESNOIU: „Propunerea este legală, dar nu este necesară și oportună. ”Sunt curios cum vor vota consilierii psd”, a transmis consilierul Bulumac.
De ce se împotrivește Postumia Chesnoiu
Idealurile capitalismului de cumetrie sunt în vogă la Primăria Alexandria și asta știe toată lumea. Cârdășia este evidentă și demonstrabilă și devalizează resursele materiale publice ale orașului în beneficiul oamenilor de partid. Postumia Chesnoiu, de exemplu, a știut încă de când s-a urcat pe scaunul de director executiv în cadrul Primăriei că datoriile se plătesc și, pe mutește, a achitat note de plată cu duiumul idolului său care i-a făcut un rost în viață. De la Primăria Alexandria, Postumia câștigă un salariu în jurul a 6.000 de lei lunar, unde mai adaugă câte o indemnizație de prin consiliile de administrație în care o mai plasează șefu` Drăgușin și alte sume provenite din momentele electorale în care păzește alegerile din postura de membru PSD. La aceste venituri se adaugă și cel al soțului, în jurul a 7.000 lei, conform declarației de avere publicată pe site-ul Primăriei Alexandria. În pofida unei situații financiare decente, dar nemulțumitoare pentru omul care vrea să pună mâna pe tot ce se poate obține ușor, Postumia Chesnoiu a primit și locuință ANL de la domnul primar, pe care a solicitat să o cumpere. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care Postumia Chesnoiu consideră că o propunere a unui consilier din opoziție „este legală, dar nu este necesară și oportună”, înainte ca aceasta să ajungă în consiliul local pentru a decide consilierii oportunitatea… Va urma.
Cum vă permiteți să mă defăimați doamna Dumitrescu? Cu ce drept? Cum vă permiteți să încălcați prevederile GDPR? Pentru ”cultura” dumneavoastră, vă fac cunoscut că, am primit locuința ANL ca orice cetățean al orașului, în anul 2004, după o așteptare de 8 ani de la depunererea cererii, am cumpărat locuința conform legii, după ce am fost chiriaș timp de 15 ani. Am dat concurs pentru funcția de conducere, iar soțul meu este militar de carieră și nu are nimic de a face cu politica. Pentru neadevărurile pe care le scrieți, veți suporta rigorile legii
Citiți mai cu atenție autorul, doamnă. Unde este denigrarea? Sunt documente publice în articol, de pe site-ul Primăriei Alexandria. Dacă eu am încălcat normele GDPR înseamnă că și primăria a făcut asta. Nu toți cetățenii orașului primesc ANL și asta o știți foarte bine. Ne vedem în instanță.