Monica Vasilescu
Multă lume se referă la Liviu Dragnea precum la un baron al Teleormanului. În fapt, el este doar un bișnițar care a reușit, printr-un lanț al slăbiciunilor din societatea românească, să-și cumpere puterea cu bani pe care i-a pompat de la stat în societăți private, după modelul TelDrum, care ia mormane de bani din contracte chiar și în stare de insolvență. TelDrum nu este, însă, singura societate VIP din portofoliul familiei Dragnea, de care se ocupă, mai abitir, fiul bișnițarului, Valentin, în vreme ce tatăl este preocupat îndeosebi să distrugă țara. În actualitate, atenția grupului Dragnea se canalizează pe noua societate Nutrelo Group SA, acuzată deja de unii colaboratori că ”trage țeapă”.
Cine este Nutrelo Group SA…
Pentru a ajunge la ce ne interesează, am pornit analiza de la o altă firmă din portofoliul de businessman al lui Valentin, ZOOVEG, societate înființată în 2010 într-o localitate stăpânită de Dragnea – Lița – născută sub patronajul lui Pitiș Petre, care avea o participare de 99% din capitalul social, respectiv 99 părți sociale, alături de Barac Daniel, cu o participare de 1%. Anul trecut, ZOOVEG 2010 – S.A. devine NUTRELO GROUP – S.A., conform Rezolutiei nr. 2359/11.05.2018 a ORC Teleorman. Nutrelo Group SA are același sediu în comuna Lița din județul Teleorman și, ca obiect de activitate, “Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase”. Președintele Consiliului de Administrație și, totodată, director general este același personaj multifuncțional de la curtea lui Dragnea: DRAGNE ILIE LIVIU, asta prin acordul acționarilor: PUTINEANU GABRIEL și DRAGNEA VALENTIN-STEFAN, care reprezintă întreg capitalul social.
Până să-și mute aactivitatea la Nutrelo, ZOOVEG cere un împrumut, ceea ce înseamnă că nu e tocmai amărâtă, așa cum le-a spus mai multor arendatori care au restanțe la încasarea banilor de la această firmă, ai cărei reprezentanți nu pot fi contactați telefonic. ”Pentru îmbunătățirea activității curente la ”Zooveg 2010 – S.A. se aproba contractarea unui credit cu valoarea de 50.000 lei – prin creditarea societatii de catre actionarul Dragnea Valentin Stefan, urmand ca presedintele consiliului de administratie – dl Dragne Ilie Liviu, sa semneze contractul in numele societatii si sa stabileasca termenii contractuali impreuna cu creditorul”, se arată într-o decizie a adunării generale a asociaților.
Mai trece puțin timp și observăm că societatea NUTRELO GROUP – S.A. se dezvoltă. Membrii consiliului de administrație ai NUTRELO aprobă cumpărarea imobilului – teren intravilan in suprafata de 9.865 mp, situat in localitatea Lita, lot 3, jud. Teleorman, proprietatea VEL MORAR – S.R.L. (o altă firmă în care este asociat Dragnea Valentin Ștafan), inscris in cartea funciara cu nr. 20034 UAT Lita nr.topografic 20034, la pretul de 36.900 eur, platibil in lei la cursul BNR, din ziua plății.
Într-o altă adunare Generala a Actionarilor NUTRELO GROUP – Dragnea Valentin Stefan, Putineanu Gabriel și Dragne Ilie Liviu – se hotaraste contractarea urmatoarelor credite: Credit achizitie teren pentru productia agricola, in valoare de 4.000.000 lei, pe o perioada de 5 ani; – CARD CREDIT BUSSINES, in valoare de 80.000 lei, pe o perioada de 24 luni. Garantiile propuse constau in: ipoteca imobiliara asupra imobilului cu numar cadastral 20111, intabulat in Cartea funciara nr. 20111 a localitatii Turnu Magurele, judetul Teleorman; notificare de includere in plafonul de garantare FGCR, pana la 80% din valoarea creditului; contract de ipoteca mobiliara asupra conturilor curente ale S.C. NUTRELO GROUP – S.A., actionarul unic al S.C. GRANSILOZ – S.R.L., deschise la CEC BANK – S.A.; contract de fidejusiune incheiat cu dl Dragne IlieLiviu, Dragnea Valentin Stefan, Putineanu Gabriel.
Nu este singurul împrumut al societății. Dragnea Junior și ai lui au decis să ia o linie de credit – refinantare în valoare de 2.200.000 lei și suplimentarea acesteia cu suma de 4.800.000 lei, până la plafonul de 7.000.000 lei.