Un individ a intrat într-o sală de curs a unui liceu din municipiul Turnu Măgurele, județul Telerorman, și s-a prezentat ca fiind profesor de limba engleză.
„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, referitoare la prezența unui bărbat într-o sală de curs a unui liceu, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că la data de 6 mai a.c., un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, ar fi pătruns într-o sală de curs a unui liceu, din localitate și ar fi pretins că ar avea calitatea de profesor de limba engleză.
La solicitarea unuia dintre cadrele didactice ale instituției, acesta a părăsit sala de curs, respectiv instituția de învățământ.
Tânărul în cauză a fost sancționat contravențional conform Legii nr.61/1991, pentru sanționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Teleorman.