EXCLUSIV! Sami Calotă a ajuns astăzi la DNA

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Însoțit de Viorel Mocanu, fost agent al României pus de Dragnea la CEDO și avocat al mai multor personaje cu nume sonor, precum Sorina Pintea, Sorin Oprescu sau Rovana Plumb, teleormăneanul Samuel Calotă a ajuns astăzi la sediul DNA. Cu o privire pierdută, vizibil supărat, acesta s-a sprijinit de avocatul său la intrarea în instituție. Motivele prezenței sale la DNA sunt încă incerte, dar se știe că Sami Calotă a fost implicat în schema achizițiilor de pandemie, despre care șeful DNA, Crin Bologa, a declarat că sunt în plină cercetare. Momentan, despre motivele audierii sale nu se știu încă lucruri certe.

Cert este faptul că Samuel Calotă este unul dintre apropiații lui Dragnea, folosit de acesta pentru plasarea șpăgilor către unele personaje care s-au și exprimat public în sensul acesta, precum Romică Părpălea, supranumit “mortul lui Dragnea”. Romică Părpălea povestea că Samuel Calotă i-ar fi oferit mită pentru a-și retrage denunțul împotriva fostului șef al PSD în dosarul referendumului.

Am vrut sa merg în faţa Ambasadei americane, să intru în greva foamei. Nu ştiţi la ce presiuni am fost supus. Telefoane de ameninţare cu număr ascuns şi, după toată tevatura, a intervenit prin cineva prin care ne cunoşteam de mult timp. Acea persoană e consilierul personal al ministrului de Interne, Samuel Calotă, care, la dumnealui în casă, cu presiune, m-a pus să scriu. Prima dată m-a dezbrăcat, să vadă dacă am aparatură de ascultat de la DNA. (…) Domnul Calotă mi-a zis: ‘Romică, vin cu o propunere de la Dragnea: îţi închidem dosarul’. I-am zis: ‘şefu, nu am nimic aici, dacă ei mi-au fabricat un dosar!’. Mi-a zis: ‘vă închidem dosarul şi vă dăm suma de 100.000 de euro ca să vă retrageţi denunţul împotriva lui Dragnea’. Calotă vorbea cu avocatul domnului Dragnea“, a susţinut Părpălea

Calotă a negat toate aceste aspecte, justificându-le printr-un conflict personal al său cu Romică Părpălea.

Samuel Calotă este cunoscut drept un personaj care trece repede de la un partid la altul, dar a reușit, vreme de câțiva ani să rămână membru ALDE Teleorman, după ce a candidat din partea partidului la trecutele aleger parlamentare pentru o funcție de senator. A pierdut alegerile, dar a câștigat, în schimb, poziții în aparatul central de stat, fiind o vreme un fel de consilier al deputatului Ică Florică Calotă.

Dincolo de aspectele politice ale evoluției sale, Samuel Calotă este un personaj foarte legat de domeniul medical. După ce a fost, la începutul anilor 2000, director al Spitalului de Psihiatrie Poroschia din Teleorman, Sami Calotă s-a reorientat către afaceri în domeniul farmaceutic. De altfel, de la începerea pandemiei, gurile rele vorbesc despre intrarea lui Calotă în sistemul achizițiilor la supra-preț din pandemie. Și, dacă sursele noastre sunt corecte, atunci vizita lui Calotă la DNA de astăzi vine în concordanță perfectă cu declarațiile procurorului șef al DNA că sunt căutați în aceste zile toți cei care s-au implicat în achiziții în vremea coronavirusului, din dorința de a profita de pandemie.

Revenim cu informații pe măsură ce le vom avea.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

3 Comments

Lasă un răspuns la Liderul ALDE Teleorman, Sami Calotă, audiat la DNA Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

*