liberinteleorman.ro

EXCLUSIV! Finul Octavian Teodorescu a luat bani nelegal de la Consiliul Local Alexandria!

După cum ne aducem aminte, la sfârșitul lunii aprilie, finul primarului Victor Drăgușin, Octavian Teodorescu, șef al S.C. Piețe și Târguri Alexandria (deci responsabil cu locurile de parcare și tarabele din piață) s-a gândit să ceară de la Consiliul local Alexandria nu mai puțin de 50.000 lei. Tupeul lui Teodorescu este cunoscut nouă de pe vremea când încheia, tot în calitate de fin, posesor la vremea aceea de firmă privată, contracte pe bandă rulantă cu instituția condusă de nașul său. De data aceasta, același Teodorescu și-a găsit, în plină pandemie, să solicite bani publici pentru plata angajaților societății responsabile cu parcările, subordonate Primăriei Alexandria, având în vedere că încasările au scăzut.

Practic, Teodorescu a susținut că nu mai are cu ce-și plăti angajații, de vreme ce încasările au scăzut cu peste 70% pe fondul stării de urgență, care a determinat populația să circule mai puțin și să aibă nevoie de mai puține locuri de parcare sau de tarabe în piață. Așa că în loc să procedeze ca orice societatea comercială normală și să solicite ajutor de la guvern pentru plata șomajului tehnic, acesta s-a gândit să apeleze tot la nașul Drăgușin. Care are, după cum știm, acces la banii noștri.

Prin adresa 4418/22.04.2020, societatea Piețe și Târguri Alexandria a solicitat majorarea capitalului social prin aportul Municipiului Alexandria cu suma de 50.000 lei. Banii urmau să acopere plata contractelor de muncă suspendate. În adresă, finul primarului explică faptul că activitatea societății a fost restrânsă temporar în toate serviciile și compartimentele. Au fost voci care i-au indicat să ceară sprijin de la Guvern, dar Octavian ar fi zis: “Am făcut cererea să fie, dacă iau banii, bine, dacă nu, nu”.

După ce banii i s-au acordat, prin decizie a Consiliul Local Alexandria, consilierul PNL, Florin Titirișcă, a sesizat Prefectura Teleorman cu privire la legalitatea respectivei hotărâri, menționând desigur că „indemnizațiile și contribuțiile aferente pentru contractele de muncă suspendate pe fondul pandemiei de COVID-19 sunt achitate de la bugetul de stat, prin AJOFM.” Desigur, el s-a opus cererii lui Teodorescu și în Consiliul local, dar acolo asta n-a contat, de vreme ce PSD-ul lui Drăgușin are majoritate covârșitoare. În consecință, Prefectura a analizat hotărârea Consiliului Local Alexandria și a constatat că aceasta e… nelegală.

Consilierul local, Florin Titirișcă

„Urmare controlului de legalitate pentru actul administrativ menționat mai sus au fost identificate elemente de nelegalitate, fapt pentru care s-a solicitat instanței de judecată, în speță Tribunalul Teleorman, anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Alexandria.”, se arată în răspunsul oficial primit de consilierul liberal Florin Titirișcă din partea Instituției Prefectului Teleorman.

Drept urmare, se poate afirma astăzi, fără îndoială, că finul lui Drăgușin a dat-o iar în bară, demonstrând că e pe cât de favorizat de nașul lui, pe atât de neștiutor.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

E oficial! Guvernul ia insula BELINA de la Dragnea

Următorul articol

Proiectul ,,Scoli Ambasador ale Parlamentului European”, la Colegiul Național Pedagogic ,,Mircea Scarlat” din Alexandria

Cele mai recente articole de Actualitatea politică