Carmen Dumitrescu
În fiecare an, sume fabuloase de bani sunt direcționate către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. În anul 2016, Centrul Cultural Teleorman primea astronomica sumă de 621.000 lei, iar în anul 2017, către instituție era direcționată o sumă de 500.000 de lei, așa că buna tradiție a generozității a continuat și în anul precedent. Sumele acestea s-au cheltuit pentru „cultura” județului, deși este aproape imposibil să declarăm pe proprie răspundere că în Teleormanul zilelor noastre, un județ fără librării și foarte puține biblioteci, se mai poate vorbi despre vreo formă serioasă a culturii sau despre o viață culturală autentică.
Spunem toate astea, ca să fie clar că acest Centru Cultural ar trebui să fie măcar o instituție serioasă, cu angajați care știu să-și facă treaba și cunosc legile țării în care trăim. Pentru că, de fapt, lucrurile nu stau deloc așa. Ba dimpotrivă, s-ar putea ca instituțiile interesate să găsească la Centrul Cultural problemele penale pe care i le-au găsit lui Dragnea la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. De ce facem această presupunere? Simplu! Pentru că evidențele contabile ale instituției, care ar fi trebuit păstrate vreme de 50 de ani, s-au evaporat. Iar conducerea instituției scrie asta negru pe alb, sub semnătură și ștampilă. Urmează o poveste halucinantă despre care numai în Liber în Teleorman puteți citi.
Cu ceva vreme în urmă, niște angajați ai instituției au dorit să afle cum au fost încadrați în muncă pentru a ști la ce fel de pensie pot să aspire. Când au solicitat instituției angajatoare documentele din care rezultă modul în care au fost pontați, aceasta s-a făcut că plouă. Așa că oamenii s-au adresat Arhivelor Naționale, sperând că acolo vor găsi o copie a arhivei Centrului Cultural. Răspunsul primit de la Arhive a fost unul șocant: „Urmare adresei dumneavoastră, prin care solicitați o copie după statele de salarii din perioada 01.09.1994 – 01.04.2001 și după alte înscrisuri privind activitatea profesională desfășurată la Ansamblul de Cântece și Dansuri „Burnasul” Teleorman, vă facem cunoscut că, cercetând evidențele pe care le deținem s-a constatat că Biroul Județean Teleorman al Arhivelor Naționale nu are în păstrare și administrare arhiva creată de Ansamblul de Cântece și Dansuri „Burnasul” Teleorman.”
În cele din urmă, la solicitarea instanței de judecată, Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, prin vocea Elenei Popa, încă manager, se vede nevoit să admită faptul că în acest moment evidențele contabile ale instituției NU MAI EXISTĂ. Așadar, sub semnătura și ștampila managerului actual al Centrului Cultural sunt scrise următoarele cuvinte, absolut șocante: „Având în vedere solicitarea dumneavoastră, am comunicat instanței că instituția noastră nu deține un nomenclator arhivistic care să includă arhiva Ansamblului Burnasul din perioada 1994-2001, perioadă în care petenții au fost angajații acestei instituții.”
Tribunalul Teleorman află, deci, pe cale oficială, de la Elena Popa, manager al Centrului Cultural Teleorman, că „instituția nu deține în arhivă foile colective de prezență din perioada 1994-2001, care să ateste programul zilnic de lucru și modul în care au fost pontați angajații.”
Dar ce spune legea? Ei bine, legea este destul de clară în privința aceasta: „Conform articolului 25 din Legea contabilității 82/1991, republicată în Monitorul Oficial, se stabilește faptul că registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhivă timp de 10 ani. Fac, însă, excepție statele de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani. Foile de pontaj reprezintă un caz aparte care trebuie semnalat. Ele sunt documente prin care se ține evidența timpului de muncă al salariatului, orelor suplimentare, orelor de noapte, concediu de odihnă, concendii medicale, învoiri. Rezultă așadar că este necesară și arhivarea foilor de pontaj în aceleași condiții cu statul de salarii, ele fiind documente în baza cărora se întocmește statul de salarii.”
Cu alte cuvinte, Centrul Cultural avea obligația legală de a ține o arhivă și de a păstra, vreme de 50 de ani documentele privitoare la salarizarea angajaților. Evident, vina pentru această situație nu este a managerului actual Elena Popa.
Ci a fostului manager al Centrului Cultural, actual pesedist condamnat de renume, secretarul general adjunct al Senatului României, Timotei Stuparu. Nu vom merge prea departe cu presupunerile, până când pe fir nu vor intra instituțiile abilitate, dar din ce am auzit prin târg rezultă în clar că și la Centrul Cultural s-ar fi procedat exact ca la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman. Adică oamenii care munceau pentru partid erau plătiți din bani publici, dar în cazul Centrului Cultural s-a procedat cu precauție, metoda folosită fiind „evaporarea arhivei”. Până la elucidarea acestei situații, totuși ar fi cazul ca acest Centru Cultural, care primește sume astronomice pentru a face cultură în Teleorman (chiar dacă a demonstrat că nu poate) să plătească măcar legal consecințele nerespectării Legii Contabilității.
