La începutul lunii septembrie, în căsuța din comuna teleormăneană Măgura a fost sărbătoare. Eroul nostru, Simion Gârlea, care a stat pe front 1.267 de zile și a descifrat mesajele codificate, utilizând mașina Enigma, a împlinit 101 ani. Ca în fiecare an, l-au vizitat oameni dragi și prieteni care îi admiră încă puterea și curajul, dar și curioși care vor să desprindă din numeroasele caiete pe care le scrie zilnic frânturi din istoria zbuciumată a acestei părți a lumii. Tot trecutul lui are aspectul unui caleidoscop foarte colorat, în care se amestecă uniforma soldatului cu iubirea femeii, mașina Enigma cu însemnările cifrate din agendele sale, locul natal din Basarabia cu dragostea de Teleorman. O întâlnire cu Simion Gârlea e o experiență în sine. Și cel mai frumos sentiment pe care omul acesta reușește să-l transmită e bucuria de a te vedea atașat de țara ta. Pentru că lui Simion Gârlea îi sunt dragi patrioții.
La cei 101 de ani ai săi, Simion Gârlea a învățat să se bucure de lucrurile mici care se întâmplă în fiecare zi. Să privească oamenii cu iubire, să nu judece pe nimeni și să se deschidă în fața tuturor celor care vor să afle memorii nemijlocite din timpuri în care liniștea era un lux și lupta era singura variantă posibilă.
Avea 18 ani când a plecat de casă, din Basarabia, din satul Răspopeni. A stat pe front 1.267 de zile și a descifrat mesajele codificate, utilizând mașina Enigma. Inventată de Arthur Scherbius pentru companiile comerciale care doreau să-şi stabilească un sistem codat de comunicaţie, maşina electrică pe rotor “Enigma” a devenit instrumentul predilect al germanilor pentru transmiterea de mesaje pe front. Simion Gârlea, deși nu este teleormănean prin naștere, este teleormănean prin adopție. Vorbește frumos despre toți teleormănenii pe care i-a cunoscut și nu se supără pe nimeni. Poate doar faptul că unii nu-i mai răspund la telefon îl face să se simtă cumva nedumerit…. Dar nici pe ei nu-i judecă. Pentru că Simion Gârlea este un om împăcat cu sine. Este unul dintre acei români adevărați și rari, care trăiesc pentru alții. Și altă rețetă a fericirii nici nu cunoaște.
La mulți ani, eroul nostru drag!