Elev din Alexandria, bătut cu pumnii în curtea școlii de o familie de romi

în Dezvăluiri

Cu puțin timp în urmă, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr.7 din Alexandria au sunat poliția din Teleorman, pentru a anunța un incident întâmplat în curtea școlii. Practic, un elev de clasa a opta, premiant al unității de învățământ și campion la dans sportiv, a fost lovit în mod repetat de fratele mai mare al unui coleg, care venise însoțit de tatăl său pentru a-l pedepsi pe cel mic, pentru că în urmă cu trei săptămâni între el și colegul său avusese loc un conflict.
Copilul de 15 ani a fost așteptat la intrarea în școală de către familia unui coleg de-al său și lovit în mod repetat cu pumnii. Numai gardianul a mai putut să-l salveze pe elevul de 15 ani, care nu se putea dezmetici sub ploaia de lovituri. Elevul este chiar fiul unui polițist din Teleorman, acesta venind de urgență la fața locului, pentru a înțelege ce s-a întâmplat.

Din spusele agresorilor rezultă că bătaia aplicată elevului de 15 ani la școală este o răzbunare pentru un conflict mai vechi dintre băiatul agresat acum și un coleg de-al acestuia, care provine dintr-o familie de romi și care ar fi povestit acasă că cei doi copii s-ar fi împins pe holurile școlii. Așa că fratele mai mare al colegului și tatăl acestuia au mers la școală pentru a-și face singuri dreptate.
Directorul școlii, Diana Sferle, a discutat atât cu agresorii, cât și copilul căzut victimă răzbunării adulților implicați și spune că acțiunea aceasta a fost total deplasată. Din fericire, copilul nu a avut nevoie de spitalizare, dar a fost luat acasă de părinți.


“A avut loc un conflict între un elev din clasa a opta și familia unuia dintr-a cincea. Astăzi, în timp ce veneau la școală, în curtea școlii, copilul a fost lovit de un băiat care nu este elevul școlii, fratele unui coleg de clasa a cincea. Și gardianul ne-a alertat pe noi, domnul director adjunct a ieșit în curtea școlii, l-a luat de acolo pe părinte, pentru că părintele stătea în spate și asista la bătaie. Am chemat poliția. Părintele spune că regretă fapta. Nu are nevoie de spitalizare. A fost lovit cu pumnii, a durat câteva secunde. Copilul spune că nu-și mai amintește ce s-a întâmplat. Acest băiat lovit este și campion la dans sportiv, este un copil extrem de cuminte,e educat, chiar nu deranjează pe nimeni. Și acum trei săptămâni era cu un grup de colegi în pauză pe hol și, în spatele lui, cel mic de a cincea îl imita. Și el în joacă l-a împins și a căzut. După aceea, copiii s-au împrietenit. Dar se pare că familia a considerat altceva. Tatăl s-a întors recent din străinătate și a zis să se ducă și el cu băiatul mai mare să își facă dreptate.”

Diana Sferle

Gardianul școli, care l-a și salvat pe copilul de 15 ani, spune că nu-i vine să creadă că așa ceva se poate întâmpla chiar în curtea unei unități de învățământ și că îi vine greu să înțeleagă cum a putut un om matur, precum tatăl copilului din clasa a cincea, să asiste la așa ceva fără nicio remușcare. “Da, eu l-am salvat. Copilul ăla e un copil foarte bun, numai suflet este. Cum să-l bați așa nu înțeleg. Am ajuns imediat la ei și am încercat să-i despart, iar tatăl, bărbat în toată firea îl supraveghea pe ăsta de 17 ani să-l bată pe copil. Mi-e greu să înțeleg.”, a mărturisit gardianul școlii.


Incidentul a fost raportat la Poliția Municipiului Alexandria și actualmente se fac cercetări.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*