Elena Gheorghe, în concert de Ziua Națională la Alexandria

în Actualitatea politică/Administratie

De Ziua Națională a României, locuitorii Alexandriei sunt așteptați să participe la o serie de evenimente festive. Atracția zilei o va reprezenta, cu siguranță, concertul susținut de Elena Gheorghe pe platoul Administrației Finanțelor Publice Teleorman. Pe aceeași scenă vor urca și interpreți de muzică populară, precum Petrică Mâțu Stoian, Lavinia Goste, dar și soliști teleormăneni și grupul “Burnasul”, sub conducerea dirijorului Adrian Grigoraș.

Consiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, organizează duminică, 1 Decembrie 2019, ora 16.00, în municipiul Alexandria, Concertul extraordinar „1 Decembrie – Ziua Națională a României”, care se va desfășura pe platoul Administrației Finanțelor Publice Teleorman.

Organizatorii evenimentului au pregătit suite de dansuri populare din principalele zone ale țării, ce poartă amprenta simbolică și istorică a Moldovei, Ardealului, Banatului și Munteniei, evocate pe scenă de membrii Ansamblului de Cântece și Dansuri „Burnasul”.

 De asemenea, spectatorii sunt invitați să îi susțină pe scena spectacolului pe Elena Gheorghe, renumita interpretă de muzică pop-dance și latino, dar și pe îndrăgiții soliști de folclor Lavinia Goste și Petrică Mâțu Stoian, cu recitaluri incendiare, care vor încălzi inimile spectatorilor de toate vârstele.

 Alături de recitalurile extraordinare amintite, publicul teleormănean va avea ocazia să-i aplaude  în spectacol pe soliștii vocali teleormăneni Florin Pâslan, Cristian Dumitru și Mihai Tănase, alături de Grupul Vocal Bărbătesc și Orchestra Ansamblului„Burnasul”, sub conducerea muzicală de excepție asigurată de dirijorul Adrian Grigoraș.

1 Comment

  1. Mai trebuie si cate un festival de acesta ca alfel intra populatia judetului in depresie. Asa cum e, e tara noasta si trebuie sa o sarbatorim. In ani 60 a fi italian era sinonim cu gunoi uman. Erau urati pe toata planeta. Apoi si au revenit si azi e o mandrie. In anii 80 Irlanda bubuia cu bomba de la IRA. Acuma fericire majora sa fii irelanda

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*