liberinteleorman.ro

Eleganță, caritate și muzică bună la Balul Primăverii organizat de Club Rotary Alexandria

Monica Vasilescu

Membrii Clubului Rotary din capitala Teleormanului și invitații lor s-au întâlnit, sâmbătă seară, respectând rigorile stilului vestimentar, la restaurantul UNICOM din Alexandria, pentru Balul de Caritate desfășurat anual. O parte din elita oamenilor de afaceri din Teleorman și reprezentanții diferitelor profesii s-au unit având ca principal scop strângerea de fonduri pentru acțiuni umanitare. Așa cum se știe, de ani de zile, Clubul Rotary își asumă un rol important cu privire la investiția socială, mergând pe deviza: ”A servi mai presus de sine”. Având ca motor acțiunile pozitive, modelatoare de conștiințe și căi de dezvoltare în societatea în care trăim, rotarienii au dedicat tradiționalul Bal al primăverii susținerii unor elevi cu rezultate remarcabile la învățătură.

Seara, care a adunat laolaltă oameni de afaceri, reprezentanți ai autorităților și alte personalități publice, a fost presărată cu momente artistice. Pe scenă s-a desfășurat Ansamblul de dansuri ”Hora”, condus de doamna profesor Florica Chiar, copii pregătiți de Flori Aurel, care respectă tradițiile și pasul de dans teleormănean. Cu opinci și costume populare autentice, acești copii au dat o lecție de grație, dar și măsura unui talent și a unei munci extraordinare, despre care se vorbește prea puțin în județul pe care îl reprezintă. Evenimentul a fost desăvârșit de doi artiști soprani. Julia și Romeo Saleno au reușit să pătrundă în mintea și sufletul tuturor celor care simt muzica de calitate, interpretând în stilul propriu compoziții muzicale de operetă, dar și dintre cele mai comerciale. Pe lângă cei doi, care au impresionat prin apariție și prestație, artistul Cătălin Filip a avut grijă să încheie seara într-un registru remarcabil, oferindu-le invitaților de la bal piese cunoscute din repertoriul internațional pe care s-a dansat până în zori.

Membrii Rotary au prins în programul serii și nelipsita licitație, acesteia alocându-i-se o atenție deosebită. Tablouri ale unor pictori contemporani au fost supuse unei „lupte” între participanți. În urma manifestării rotariene s-au strâns sume considerabile care vor fi donate, seara încheindu-se cu o tombolă, din care s-au extras numere câștigătoare, iar invitații norocoși au primit câte un dar simbolic. Între rotarieni s-au distins nume precum: Florin Titirișcă, Florențiu Tănase, Alexandru Iote, Petrică Filip, Sorin Sferle, Luminița și Cătălin Dumitrașcu, Olimpia și Anghel Crețu, dar și invitați speciali precum guvernatorul Rotary – Emilian Sopoian. Petre Șchiopu, președintele Club Rotary Alexandria, a fost cel care a întreținut atmosfera, fiind amfitrionul întregului eveniment, care a sfârșit prin a fi în greutatea principiului rotarian.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Trupa Arhaic a adus lumină prin… cântec

Următorul articol

Romică Părpălea a confirmat, la DNA, dezvăluirile ziarului Liber în Teleorman

Cele mai recente articole de Actualitate