liberinteleorman.ro

E noaptea muzeelor

16 mai 2015

Monica Vasilescu

arhaic (2)Muzeul Judeţean Teleorman, alături de partenerii săi, Centrul de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei Populare Teleorman și Primăria Alexandria, organizează o „seară de muzică şi poezie la muzeu”.

Noaptea muzeelor le oferă acest prilej, sărbătorită sâmbătă în toată țara, iar conţinutul evenimentului presupune vizitarea expoziţiilor permanente şi temporare, cum ar fi: Expoziţii permanente: înapoi în timp: arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman (sălile neoliticul, eneoliticul, tezaure monetare), aspecte etnografice teleormănene, colectivizarea în Teleorman (1949-1962). Rezistenţă şi acceptare forţată, Expoziţii temporare: „florile adâncului” – colecţia mineralogică Remus Rogozea (organizată în colaborare cu Muzeul Olteniei Craiova), oale şi străchini (organizată Muzeul Judeţean Teleorman şi Muzeul Municipal de Istorie „Petre Voivozeanu” Roşiorii de Vede), exponatul lunii mai: „bosceaua teleormăneană” (din ciclul expoziţional „exponatul lunii”). Programul de vizitare începe la ora 17.00, iar intrarea ultimului vizitator se permite până la ora 00.00.

În cadrul evenimentului va avea loc și un spectacol. În intervalul 20.00 – 21.00, cei prezenți vor putea lua parte la un program cultural-artistic oferit de Trupa Arhaic, Silvia Ureche, Alin Stoian, Ana-Maria Mocanu, Isabel Iancu, Andreea Nuţă, Beatrice Olteanu, Diana Videa.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Accident cu patru victime pe Șoseaua de Centură

Următorul articol

Liniștea dinaintea furtunii…

Cele mai recente articole de Cultură