Dumnezeu și frumusețea se întrețin cu bani publici. Consiliul local Alexandria investește în biserici și concursuri de miss!

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Trăim vremuri interesante. Vremuri în care o biserică o să aibă mereu prioritate în fața unui spital și în care un concurs de miss o să conteze mai mult decât asfaltarea drumurilor. Și nu, nu sunt concluzii teoretice! Pentru a ne convinge, e suficient să ne uităm pe ordinea de zi a Consiliului Local Alexandria și să observăm că jumătate dintre proiecte vizează ajutorarea bisericilor din municipiu cu fonduri, dar și că se pregătește un nou concurs de miss din bugetul local. Pentru că Dumnezeu și frumusețea se întrețin cu bani publici, nu? Sau poate doar vine campania electorală și nu există pe lume agent electoral mai persuasiv decât preotul…

Ei bine, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alexandria, ce urmează să aibă loc pe data de 31 octombrie, găsim o înșiruire care parcă nu se mai termină a donațiilor către biserici. Nu toate creștine. Și baptiștii, și adventiștii vor beneficia de fonduri publice pentru a-l respecta mai tare pe Dumnezeu. Oferim, în cele ce urmează, doar câteva exemple: alocarea de la bugetul local al Municipiului Alexandria a unor fonduri pentru Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea Alexandria nr. 1, alocarea de la bugetul local al Municipiului Alexandria a unor fonduri pentru Biserica Creștină Baptistă „Emanuel”, alocarea de la bugetul local al Municipiului Alexandria a unor fonduri pentru Parohia Sfantul Ierarh Grigore Teologul din Municipiul Alexandria, alocarea de la bugetul local al Municipiului Alexandria a unor fonduri pentru Parohia „Sfântul Nicolae” , alocarea de la bugetul local a unor fonduri pentru Parohia „Sfântul Alexandru”, alocarea de la bugetul local a unor fonduri pentru Parohia „Sf. Cuvioasa Parascheva” , alocarea de la bugetul local a unor fonduri pentru Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, alocarea de la bugetul local al Municipiului Alexandria a unor fonduri pentru Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Dar pentru că nu numai Dumnezeu are nevoie de bani publici de la Consiliul Local, ci și frumusețea locală necesită investiții, în ședința de joi se va aproba alocarea de fonduri pentru organizarea și desfășurarea concursului „Miss Alexandria – ediția a V-a”. Și din experiențele anilor precedenți, știm că respectivul concurs de Miss presupune cheltuieli sofisticate. Că așa se ține obrazul subțire…

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*