Carmen Dumitrescu
Grație primului dintre condamnați, Teleormanul a ajuns acum în vizorul întregii țări. Presa centrală sau regională vine pe aceste meleaguri extraordinare prin unicitatea lor și se miră de sărăcia lucie pe care o găsește la fiecare pas. Sate uitate de lume, cu o populație îmbătrânită și resemnată, oameni cu capetele plecate prin fiecare instituție publică din județ și clădiri lăsate să se prăbușească în văzul unor autorități care cred că rolul lor pe lume e să-și vadă de propria înavuțire. Și toți se miră. Toți spun și scriu că nu e posibil ca în județul celor mai bogați dintre români să se moară de foame la propriu. Dar în Teleorman, politicienii nu sunt singurii care prosperă. Ci și clerul… Evident, nu discutăm aici despre toți preoții județului, așa că nu e cazul să-și aprindă unii paie în cap de revoltă, ci doar despre cei care au la poarta vilei bolizi de lux. Doar despre cei care au bani să-și trimită plozii în excursii prin Dubai. Doar despre cei care poartă aur pe straie și au nevoie de bodyguarzi pentru a nu se atinge vreun sărac de sceptrul lor de aur, ca să-și cumpere pâine. Un lucru mai puțin știut, dar evident pentru noi, cei care mai studiem cifrele de afaceri ale unor personalități din mediul public, este că Episcopia Alexandriei și Teleormanului este una dintre cele mai bogate din țară. Și când asociem ideea de “cifră de afacere” cu biserica nu greșim. Căci timpul și experiența au demonstrat că, din punctul de vedere al marilor clerici, Dumnezeu rămâne una dintre cele mai eficiente afaceri. Evident, n-ar avea nimeni nimic cu nimeni, dacă acest profit al Episcopiei ar ajunge acolo unde Dumnezeu ar vrea ca el să fie. La tinerii foarte inteligenți, dar atât de săraci, încât nu-și pot permite să se înscrie la liceu, la copiii abandonați de părinții lor, care n-au pus niciodată gura pe o ciocolată, la elevii din localitățile sărace, care nu au garanția unei mese calde în fiecare zi a vieții lor, la bătrânii lăsați de izbeliște în sate uitate de lume, care mor singuri în casele lor, fără o vorbă de alinare și fără o lumânare aprinsă. Banii Bisericii acolo ar trebui să fie! Căci de la politicieni, care nu servesc divinitatea în mod declarat, noi nu avem așteptări. Dar de la preoți, care servesc ideii de altruism și bunătate, munca în folosul comunității, în cel mai frumos sens al termenului, ni s-ar părea o dovadă de normalitate. Da, e foarte frumos să avem în județ o replică, în valoare de vreo câteva zeci de mii de euro a gardului de la Lainici, dar mai frumos era, după umila noastră părere, să nu ne întâlnim în județ cu pui de oameni care n-au văzut niciodată cum arată ciocolata. Și așa cum vreo doi preoți din județul ăsta reușesc să susțină, prin eforturi extraordinare, activități caritabile pentru sprijinirea copiilor amărâți din comunele lor, ne gândim că ar putea proceda la fel și marii reprezentanți ai clerului, contribuind la diminuarea traumei sociale prin care trecem cu toții, din păcate. Dar dacă în continuare vom vedea cum fețele bisericești se dedau luxului, în timp ce județul se sufocă în neputință, probabil că vom avea și noi destule motive să spunem, așa cum declama chiar episcopul acestui județ în cazul unei tragedii, că Dumnezeu nu doarme, oricât de adormit le-ar fi spiritul celor care Îi poartă cuvântul pe pământ. Nu de alta, dar sceptrul apasă greu pe conștiință, dacă nu știi cum să-l ții.
