Dragoș Calotă a plecat de la Poroschia din cauza scheleților din dulap

Carmen Dumitrescu
Fiul lui Samuel Calotă, Dragoș, a ocupat o perioadă de timp fotoliul de manager al Spitalului din Poroschia. Acum noi nu știm dacă la baza activității lui de acolo au stat competențe personale sau recomandările bune, cumulate cu influența alunecosului său tată, dar cert este că Dragoș avea toate premisele unui viitor frumos. Din păcate, așa cum se întâmplă cu toți copiii crescuți în puf, Dragoș n-a prea știut să-și urmărească interesele cu seriozitate, ba chiar s-a implicat în activități și acțiuni care l-au compromis treptat. Și aici nu ne referim doar la faptul că ANI l-a prins cu mâța în mai mulți saci, ci la un dosar pe ucidere din culpă, analizat vreme de aproape doi ani de către Judecătoria Giurgiu. Potrivit hotărârii luate de instanța menționată, Dragoș Calotă a primit în anul 2013 o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, ceea ce i-a adus o pedeapsă destul de consistentă, constând în 2 ani de închisoare cu suspendare și plata sumei de 1188,89 euro reprezentând despăgubiri civile și 8.000 de euro ca despăgubiri morale, la care s-au mai adăugat unele mici cheltuieli de judecată. Sursele noastre spun că e vorba despre un accident rutier, soldat cu o victimă, cauzat de conducerea autoturismului cu o viteză mult peste limita legală. Apoi povestea incompatibilității doar a dat un imbold unei demisii care s-ar fi întâmplat oricum, căci gurile rele spun că adevăratul motiv al plecării lui Dragoș Calotă de la Poroschia n-a fost incompatibilitatea, ci dosarul de ucidere din culpă. Având în vedere că vorbim despre un copil de bani gata, chestiunea nu ne miră absolut deloc, însă povestea ne face să ne întrebăm foarte serios cum ajung lipsiții de responsabilitate în funcții de mare răspundere publică și de ce li se permite acest lucru de către un sistem care pretinde că urmărește binele general. Acum viața lui Dragoș Calotă pare a fi reintrat în normal, ca și cum toate momentele sordide din trecutul lui nu s-ar fi întâmplat niciodată. Asta ne face să credem că așa cum există un Dumnezeu al bețivilor, trebuie să existe și unul al beizadelelor. Altfel nu s-ar explica funcționarea lumii în care trăim și nici dezamăgirea noastră de a constata că fără dosar penal, nu reprezinți nimic pe lume.