Dragnea a obținut la el acasă o victorie ca în Coreea

în Actualitatea politică

alegeriCarmen Dumitrescu

Nu e deloc surprinzător faptul că Dragnea a obținut în cadrul alegerilor interne din Teleorman un procent de peste 99. Surprinzător e doar faptul că dintre cei care s-au prezentat la urne, un număr de 68 de pesediști i-au spus NU. Însă, dincolo de rezultatul obținut la el acasă, trebuie spus că social-democrații teleormăneni s-au mobilizat cu foarte mult sârg pentru a-i demonstra liderului suprem că se pricep și singuri să organizeze alegeri. Așa că n-au fost puține situațiile în care unele secții de votare au încheiat procesul electoral pe la orele prânzului, având în vedere că toată lumea s-a înghesuit să-i ofere baronului roșu ofranda loialității absolute. Așa că pesediștii au ieșit din case, cu mic, cu mare, pe o vreme nu tocmai plăcută, reușind performanța de a închide urnele din 34 de secții cu rezultate de 100% în favoarea lui Dragnea. Cu siguranță că baronul e mândru de ce a lăsat în urma lui, chiar dacă social-democrații noștri ne-au declarat în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, 13 octombrie,  că Dragnea nu i-a contactat pentru a-i felicita. Oricum, de când e pe cai mari, nimeni nu se îndoiește de faptul că e foarte ocupat…

Mândri de succesul obținut, chiar dacă au ignorat total absența unui contracandidat, Adrian Gâdea, Victor Drăgușin, Adrian Simionescu, Niculae Zavera și Nicolae Bădănoiu au ținut să-l felicite pe Dragnea pentru scorurile coreene și să prezinte rezultatele oficiale ale competiției interne la nivelul județului Teleorman. Adrian Gâdea, despre care ne este tot mai clar că va fi înlocuitorul lui Dragnea la cârma PSD Teleorman a fost vocea care a confirmat puterea absolută a baronului roșu la nivelul organizațiilor partidului din județ: “E un nou început pentru PSD, un exercițiu democratic la care din cei 12.156 de membri aflați în evidențele Organizației PSD Teleorman s-au prezentat în cele 148 de secții 10.356 de membri, ceea ce înseamnă un proces de 85,19%. 10.322 de voturi au fost valabil exprimate, dintre acestea 10.254 au fost DA, ceea ce înseamnă un procent de 99,34%, voturi cu NU au fost 68, iar voturi nule 34. În 34 de localități prezența a fost de 100%. Sigur, eu vreau să le mulțumesc colegilor pentru faptul că s-au prezentat duminică la alegerile interne. Merită aceste mulțumiri cu atât mai mult cu cât duminică, cel puțin în prima parte a zilei, condițiile meteo nu au fost foarte prielnice. În numele Organizației PSD Teleorman dorim să-i transmitem felicitări domnului Liviu Dragnea și să-l asigurăm că are în continuare tot sprijinul nostru. ”

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*