Liviu Dragnea a depus o nouă cerere de liberare condiționată. Fostul politician vrea să fie liber după ce a efectuat doar doi ani de închisoare la Penitenciarul Rahova din cei trei ani și șase luni de condamnare pe care i-a primit pe 27 mai 2019.
Liviu Dragnea a depus cerere de liberare condiţionată (art.587 NCPP), care se va judeca în data de 27 aprilie 2021.
De asemenea, Liviu Dragnea are pe rolul Judecătoriei 5 un proces cu Penitenciarul Rahova, pe care l-a acționat în judecată făcând o plângere conform art. 56 din Legea 254/2013 privind faptul că exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege. Aceasta are termen 23 aprilie 2021, conform portalului instanțelor.
Fostul șef al PSD – Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.
Acuzațiile DNA
Dragnea a fost acuzat că, în calitate de președinte al CJ Teleorman (2000-2012), respectiv de președinte al PSD Teleorman, i-ar fi determinat pe șefii Direcției de Protecție a Copilului Teleorman să le angajeze fictiv și să le mențină în funcții pe două membre ale PSD: Adriana Botorogeanu și Anisa-Niculina Stoica.
Pentru că pesedistele nu au dat în toți anii în care au fost angajatele Direcției nicio zi pe la birou, deși aveau contract de muncă în regulă, statul a fost prejudiciat cu 108.612 de lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, au arătat procurorii.
„Timp de 8 ani și jumătate și 4 ani și jumătate, nimeni nu a văzut că cele două secretare lipseau de la muncă? În condițiile în care dacă alți funcționari lipseau 10 minute erau sancționați!”, spunea procurorul DNA, la ultimul termen din proces, pe 20 mai.
Motivarea
„Cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru fostul lider PSD Liviu Dragnea este suficient şi proporţional, (…) asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ, dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine”, au precizat judecătorii în motivarea condamnării.
Ar fi cazul să ia sfârșit calvarul acestui OM, care a suportat cu decență și demnitate atâtea abuzuri în detenție, ca și cum condamnarea nedreaptă, nu ar fi fost suficientă. Mă întreb câți dintre cei care îl urăsc de moarte, s-ar fi comportat la fel, într-o situație similară ? Sănătate d-lui Dragnea și să reușească să treacă cât mai repede peste nedreptățile îndurate, deoarece sunt sigură că trecerea timpului, va demonstra că mai presus de orice, este un mare român.