Președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu, demonstrează din nou cât de tare îl deranjează ideea unei opoziții, fie ea și foarte vagi, în județ. După vizita celor la USR-Plus din Teleorman, acesta a postat pe contul său de socializare un mesaj în stil tipic pesedist, considerând, ca și în alte ocazii, că Teleormanul e un fel de moșie proprie. Mai mult, Cristescu a mai publicat, cu această ocazie, și niște fotografii realizate de pe acoperișul instituției pe care vremelnic o conduce, unde se petrece circul specific Zilelor Teleormanului.
Practic, oamenii lui Cristescu au făcut un fel de spionaj, deși ar fi fost cu mult mai simplu să facă fotografii la fața locului, în mod asumat. Pentru că avem certitudinea că nici Cioloș, nici Barna și niciun alt membru al Alianței USR-Plus nu s-ar fi ascuns, dacă un pesedist i-ar fi solicitat să „stea la poză”. Dar lui Cristescu îi place să pară interesant și, mai mult decât atât, să se laude. Motivul? Eterna frustrare personală că nu reușește să ajungă la nivelul funcției pe care o ocupă. Și asta reiese, în primul rând, din exprimare. Pentru că iată în ce termeni se exprimă un președinte de consiliu județean din România anului 2019: ” Cioloș, Barna și cu încă 30 de “rezistenți” au venit la Alexandria să facă campanie electorală și s-au făcut de râs. În aceasta perioadă se desfășoară Zilele Județului Teleorman, așa a aflat și Cioloș de conceptul “Produs în Teleorman”. Cioloș e mult prea incompetent ca să organizeze vreodată în viața lui un astfel de eveniment sau să facă ceva concret pentru Teleormăneni și Români, ei vor să trăiască în grupuri, să taie pensii și salarii, să finanțeze ilegal campanii electorale, urmează să vedem cu ce trăsnăi mai apar spălații pe creier de la USR – MINUS. Apropo, dragi păpușe teleghidate, mergeți acasă pentru că în Teleorman nu sunt locuri de cazare disponibile și cumpărați și produse sănătoase din Teleorman, în felul asta poate vă mai vine mintea la cap. Fără hoția, incompetența și prostia USR-PLUS, ajungem departe. „
Noi sperăm că acesta a fost un text scris în stare de ebrietate. Pentru că l-am corectat atât cât a fost necesar, astfel încât oamenii să înțeleagă ceva. Dar n-am intervenit asupra cuvintelor scrise greșit, pentru că e important ca oamenii să vadă și să fie conștienți ce fel de om se erijează în administratorul resurselor pentru care ei chiar muncesc. Altfel, modul de adresare și eleganța limbajului vorbesc de la sine…