liberinteleorman.ro

DEZASTRU la TR Administrare Imobile! O nouă „gaură neagră” ținută pe cheltuiala cetățenilor

TR Administrare Imobile este o „gaură neagră” a Consiliului local Alexandria încă din primii ani de funcționare. Societatea a fost gândită precum un SRL care să administreze imobilele din Alexandria pe bază de comision sau contract. Până în prezent, firma are încheiate contracte de prestări servicii pentru peste 40 de condominii din municipiul Alexandria cu în jur de 5.000 de apartamente, pentru care asigură activități de administrare tehnică. Numai că lucrările lasă mai tot timpul de dorit, după cum spun oamenii, iar prețurile sunt exorbitante. Mai mult, pentru neplata datoriei la timp, conducerea percepe penalități mai mari decât cămătarii.

Cu toate comisioanele aferente, cu bani plătiți pentru administratori de bloc pe care nu i-a văzut nimeni, dar își iau indemnizația la timp, societatea nu face față datoriilor. Asta arată un raport de audit recent studiat de singurul consilier care își mai aruncă un ochi în hârtiile legate de activitățile Primăriei Alexandria – consilierul local Gabriel Bulumac.

„Dezastrul de la TR Administrare Imobile. Încă de la preluarea mandatului de consilier local, am atras atenția cu privire la situația acestei societăți, care a generat pierderi anuale foarte mari, dar actualul primar a susținut că totul este în ordine acolo. Numai că, gunoiul nu se poate ascunde sub preș, pentru că societățile comerciale înființate cu acordul Consiliului Local au obligația să angajeze un auditor financiar independent pentru verificarea activității anuale.

Astfel că, în urma raportului întocmit de auditorul financiar ZORILA GHEORGHE, au apărut și informații despre adevărata situație de la această societate: În conformitate cu Standardul de audit 570 „principiul continuității activității” – există INCERTITUDINI SEMNIFICATIVE cu privire la capacitatea societății de a-și continua activitatea și implicit că aceasta ar putea să fie aptă să realizeze activele și să execute obligațiile sale în cursul desfășurării activității viitoare, pentru următoarele motive: Profitabilitate scăzută (3221 lei pentru 2021).

La 31.12.2021, datoriile curente nete ale societății sunt în sumă totală de 1.293.335 lei și depășesc activele circulante totale în sumă de 1.064.460 lei, procent depășire 21.50%. Depășirea cheltuielilor cu personalul realizat în 2021 – 2.270.115 lei, față de anul 2020, când s-a realizat 1.737.177 lei (prevederi BVC 2021 plan 2313000 lei).

Plăți restate total la 31.12.2021 în sumă totală de 930.326 lei în creștere față de 31.12.2020 când s-au înregistrat plați restante în sumă totală de 616.732 lei – procent creștere 50.8 %: datoriile restante către bugetul consolidat al statului sunt la 31.12.2021 în sumă totală de 809.532 lei, față de 598.753 lei la 31.12.2020 – în creștere la 26,04 %; în general o lichiditate mai mică de 0,8 este un semnal negativ pentru societate.

Plus alte aspecte pe care n-are rost să le mai amintesc aici… Într-un cuvânt “DEZASTRU”. Așa că, dacă vă întrebați care este motivul pentru care cei de la societatea TR Administrare Imobile au crescut tarifele, iar taxele pentru administrare au crescut vertiginos, asta este pentru că oamenii trebuie să acopere cu ceva găurile pe care le-au produs de atâția ani. Așa cum este și în cazul ApaServ, găurile incompetenței se acoperă prin tarife mai mari sau prin coeficient de neînchidere. Ăsta este tristul adevăr al unui oraș care se scufundă an de an. Asta este realitatea crudă. L-am întrebat pe actualul director de la TR Administrare Imobile, în ședința de Consiliu Local de astăzi, dacă a conceput un plan cu măsuri pentru redresarea economică a societății, dar acesta a spus foarte relaxat că NU a conceput un astfel de plan…… Vă rog să vă spuneți părerea despre activitatea TR Administrare Imobile. Este important să facem împreună o radiografie reală a activității acestei societăți, care a devenit o gaură neagră la care am ajuns să cotizăm fără voia noastră”, a spus consilierul Gabi Bulumac.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor la Ziare.com și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Ziua Porților Deschise la MAI: Activități dedicate copiilor în Pădurea Vedea

Următorul articol

Simpozion: „155 de ani de la introducerea sistemului monetar național

Cele mai recente articole de Actualitate

Emailuri false în numele ANAF

ANAF atenționeazã contribuabilii cu privire la o nouã campanie de emailuri false (email spoofing*) transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt