Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, cu unanimitate de voturi, inițiativa legislativă care îi obligă pe toți angajatorii să acorde zile libere plătite unuia dintre părinți dacă școlile se închid din cauza unor ”situații extreme”.
Proiectul a fost susținut și de către deputatul de Teleorman – Mara Calista.
”Atât Guvernul României, cât şi Partidul Naţional Liberal au înţeles importanţa acestui proiect de lege. Motiv pentru care, în cadrul comisiei, am votat pentru acest proiect.
Doresc să salut deschiderea şi susţinerea tuturor colegilor din Comisia pentru muncă, indiferent de partidul de provenienţă.
Sunt câteva elemente foarte importante care au fost discutate, respectiv modalitatea prin care se pot acorda aceste zile libere, cum vor fi plătite aceste zile libere, astfel încât niciunul dintre angajatori, fie că vorbim despre mediul public sau mediul privat, să nu fie văduvit în vreun fel de deciziile pe care instituţiile le-ar lua”, a fost mesajul deputatului Mara Calista.
Potrivit proiectului, se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu, prevede articolul 1 al proiectului legislativ.
Prevederile se vor aplica părinților ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățământ.
Pentru perioada în care vor sta acasă, părinții vor primi 75% din salariul net.