Unii au catalogat evenimentele recente din sânul vechiului PNL drept “puci”. Alţii au vorbit despre orgolii şi trădare. Însă, privind obiectiv situaţia, considerăm că toată povestea a avut, până la urmă, un iz democratic. O parte dintre liberali s-au declarat nemulţumiţi de faptul că nu se simt implicaţi în demersurile partidului, în timp ce o altă parte a preferat să păstreze lucrurile aşa cum sunt până la noi evenimente. Sosirea lui Marian Petrache în Teleorman a constituit un moment cheie pentru liberali, care au avut prilejul să-şi lămurească divergenţele şi să-şi spună unii altora motivele care i-au dus către răzvrătire. Evident, nu s-a vorbit despre ingerinţele externe care i-au determinat să continue demersul, însă aceasta este o cu totul altă poveste, despre care veţi putea citi în ziarul Liber în Teleorman de săptămâna viitoare. Petrache a spus, încă de atunci, că sosirea lui în Teleorman nu are scopul de a stabili vreo modificare în ierarhia partidului, ci de a consemna nemulţumirile organizaţiei. Mulţi au crezut că această declaraţie a fost pur diplomatică şi că în zilele care urmează se va lua decizia schimbării lui Pîrvulescu de la conducerea PNL. N-a fost să fie. Iar Pîrvulescu a confirmat acest lucru, fiind chestionat cu privire la situaţia tensionată din sânul partidului: “Eu sunt un produs al partidului. Am muncit în acest partid şi am adus, cred eu, şi nişte rezultate. Beneficiez de toată încrederea preşedintelui Marin Almăjanu şi a conducerii centrale, care mi-a spus să-mi continui treaba ca şi cum episodul acesta nu s-ar fi întâmplat. Aşa că tot ce vreau eu e să încep treaba pentru a ne pregăti să câştigăm alegerile din 2016, de altfel cred că acesta ar trebui să fie dezideratul oricărui liberal. Am fost votat în BPJ, mi-am câştigat poziţia de acum prin muncă, vreau să duc lupta asta până la capăt şi nu-mi doresc decât să începem să muncim pentru ca partidul nostru să aibă cele mai bune rezultate electorale anul viitor.”
Aşadar, reiese destul de clar atât din atitudinea conducerii centrale a PNL, cât şi din declaraţiile celui direct vizat de razvrătiţii partidului că prima încercare a liberalilor de a-şi decapita conducerea a eşuat. Desigur, ei pot fi perseverenţi în continuare, chiar dacă e la mintea cocoşului că această perseverenţă va lăsa urme adânci pe imaginea partidului.