De când a trecut la PNL, afaceristul de carton Florică Mara face miliarde în Teleorman din contracte cu statul

în Actualitatea politică/Din culisele politice

Carmen Dumitrescu

A fost o vreme în care Florică Mara era pentru noi mai curând un subiect de glumă. Modul amuzant în care pronunța unele cuvinte sau felul aiuristic în care își consemna funcția pe vremea când era subprefect erau, pentru noi, teme de distracție în zile mai grele. Dar iată că am ajuns să trăim și ziua în care nu ni se mai pare nici măcar Florică Mara un om de luat în râs, ci dimpotrivă, cazul pare a fi din ce în ce mai serios. De ce? Pentru că Florică Mara, dincolo de gafele lui, este un om influent, grație banilor pe care îi are. În subordinea lui se află oameni care se plâng că nu li se plătesc salariile sau că nu li se respectă drepturile la locul de muncă, iar deasupra lui stă sigla celui mai mare partid de opoziție, care în loc să-l determine să fie mai cumpătat când vine vorba de abuzuri, îi dă… contracte pe bani publici. Pentru ca omul să devină și mai puternic și să aibă șansa (una care pe noi ne sperie) de a ajunge și el un nou tip de Dragnea, într-un județ care numai de afaceriști de carton cu pretenții de politicieni n-are nevoie.

Cât a ținut gluma?

Cei care nu-l știu pe Florică Mara, ar trebui să urmărească apariția lui televizată pe un post local de televiziune, unde omul s-a străduit vreo câteva minute să pronunțe corect cuvântul „pneumoftiziologie”. E un moment de urmărit, mai ales atunci când treci prin momente dificile și nu mai găsești motive să râzi. De asemenea, tot cei care nu-l cunosc ar trebui să știe că Florică Mara credea că e doctor dacă își ia Doctoratul și considera că între „Excelență” și „Excelentule” se poate pune semnul egalității. Toate abaterile acestea de la ceea ce noi considerăm ținută a omului public ne-au determinat să-l vedem pe Florică Mara ca pe un simpatic al ecranului teleormănean. Între timp, angajații din subordinea lui ni se plângeau, mai mult sau mai puțin asumat, că Florică Mara e un șef rău, care își abuzează angajații și nu le respectă drepturile, deci, implicit, nu respectă legea. Am continuat să vedem partea amuzantă a lucrurilor, considerând că lașitatea celor care acuză, fără a proba, îi face responsabili de soarta lor nefericită. Așa că, în continuare, l-am lăsat pe Florică Mara să se bucure de propria bogăție și să testeze, mai în glumă, mai în serios, terenul politicii autohtone, încercând să-l descurajăm de fiecare dată când își lua avânt. Dar iată, a venit și ziua în care gluma nu mai ține. Și oricât am vrea, nu-l mai putem trata cu îngăduință pe Florică Mara. Pentru că Florică Mara devine un pericol pentru județ. Pentru că noi nu vrem să lăsăm județul pe mâna unor noi figuri similare lui Dragnea. Acesta este un obiectiv asumat, pe care îl luăm atât de în serios, încât astăzi încetăm gluma.

Cum îți aduce intrarea în politică miliardele în afacere?

Prin 2017, Florică Mara ia decizia de a trece la PNL Teleorman, după o experiență ratată cu UNPR-ul și începe să se afișeze public alături de sigla Brătienilor. Am râs și la vremea aceea, chiar dacă acum ne pare rău. Căci iată, în timp ce noi râdeam, Florică Mara începea să acumuleze miliarde. Căci intrarea în politică deja îi făcea bine… la afacere. Din momentul în care s-a așezat sub portretul lui Brătianu, Mara l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior. Că nu degeaba se tot pozează cu icoana la purtător.

De pildă, în luna mai a anului 2018, firma lui Florică Mara, denumită narcisistic Mara Prod SRL, semna un prim contract cu Primăria Plosca din județul Teleorman. Obiectul contractului constă în… modernizarea drumurilor publice (ca să înțelegeți și de ce începe să ne sperie povestea).  Este vorba despre proiectarea și execuția unor drumuri de interes local în valoare totală de 1.981.457,99 lei. Partea ciudată e că noi aveam convingerea că Mara are abator și face bani din tranzacții cu produse alimentare, așa că acest contract substanțial ne-a luat, în primul rând, prin surprindere.

Nu mai târziu de luna iulie a aceluiași an, Florică Mara, prin intermediul aceleiași companii, semnează un alt contract cu statul, de data aceasta protagonist fiind comuna Furculești.

 

 

Aici discutăm despre un contract vizând proiectarea și execuția de lucrări pentru obiectivul „Sursă și gospodărire de apă, comuna Furculești, județul Teleorman. ” Aici, firma lui Mara își asumă să execute lucrări la conducte de alimentare cu apă, incluzând proiectare și execuție lucrări la sistemul de alimentare cu apă cu organizare de șantier. În urma licitației organizate, Mara semnează un nou contract cu statul, în valoare de 2.516.508 lei.

Pe 19 noiembrie 2018, firma lui Florică Mara mai semnează un contract în valoare de 21.398.843,01 lei cu comuna Bragadiru din Teleorman, contractul având ca obiect extinderea rețelelor cu apă și canalizare menajeră. Surse apropiate primăriei din comuna respectivă susțin că se știa cu mult timp înainte că lucrarea va intra pe mâinile din ce în ce mai prosperului afacerist de Teleorman. Desigur, dacă verificăm asta în SEAP, niște indicii în acest sens am avea: s-a mers pe varianta procedurii simplificate și nu s-a organizat o licitație electronică.

Ne aflăm, deci, în fața unor practici care pe noi ne irită, indiferent care ar fi partidul ce închide ochii în fața lor sau le susține. Toate aceste primării, despre care am amintit anterior, sunt înrolate sub sigla Brătienilor. Și nu avem niciun dubiu că aceste practici, vechi de când s-a inventat județul, sunt viabile pentru succesul în politică. Nu de alta, dar politică fără bani n-a văzut nimeni. Totuși, trebuie să existe și alte moduri de a face bani din afaceri și de a-i investi apoi în acțiuni politice, orientate către binele general, așa cum ar trebui, teoretic, să fie. Poate că o afacere bună funcționează bine și când nu ești înscris la un partid care să-ți pună pe tavă contracte cu statul, nu? Poate că a venit timpul unei adevărate schimbări. Pentru că noi nu vom asista în tăcere la creșterea vreunui nou Dragnea. Indiferent de sigla partidului pe care îl  are în spate.

4 Comments

  1. Din start va spun ca a fost o lucrare de mântuire în care sa folosit vechile țevi de apă și aici pe colo au fost înlocuite care la randul lor la terminarea lucrări nu au dat nici un fel de garanție. Au facut treaba de mântuială și care Au luat-o mare parte din bani ca restul au ajuns la un mare gospodar care nu avea wc în casă și care acum are apartament la bucurești în berceni luat pe numele fetei ca sa nu apară un declaratie de avere a domnul primar

  2. Acum acest domn care are funcția de primar a dezvelit căminul la placat cu polistiren și brusc paste noapte a venit un taifun și a smuls polistirenul de pe perete pus de firma lui eugen pârvulescu care este condusa de varul lui ca sa nu bată la ochii cai a lui direct si sau pus sa dea tot jos pana la cărămidă dar care se discută pe la colturi ca la finalul lucrări va veni un de la bucurești și o va revendica asta este o vb pe aici pe acolo asa se aude dar atât timp cât nu sunt probe e greu de dovedit dar vom vedea finalul dar suma cu care este facuta renovare este ceva interesant.

  3. trecutul de spalator de halbe la celebra spelunca la groapa vad ca nu mai este pomenit nicaieri
    omul asa si a inceput cariera de om de afaceri convertit conform trendului in politician: indoind berea cu apa, la groapa, in piata la alexandria
    inteleg ca e specialist in infrastructura localitatilor intre timp, nu ar mira pe nimeni sa fie si licentiat la aceeasi facultate ca si profesorul lui- dom dragnea
    faza e ca ardeiul asta umplut l a tradat pe mos parnaie liviu si o v a cam dezbraca de piele cand va iesi tartoru de la parnaie
    vai de capul si de zilele romanilor de oriunde s ar afla ei

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*