Monica Vasilescu
Ajuns șef la UNPR Alexandria, după fuziunea progresiștilor cu PP-DD, Samuel Calotă face ședințe. Din comunicatele de presă trimise altor ziare aflăm că Samuel Calotă a informat, în mod oficial, despre realizarea fuziunii dintre UNPR și PPDD, precizând că la nivelul municipiului Alexandria, fuziunea decurge în mod constructiv, conducerea executivă fiind asigurată de președinte – Samuel Calotă și co-președinte – Iotu Lucian, din partea PPDD, viceprimar la Alexandria, procesul urmând a fi finalizat cât mai curând. Finalizată nu este, se pare, grandomania liderului UNPR, care se semnează drept președinte, în timp ce Lucian Iotu, de pe aceeași poziție, îl are pe CO în fața funcției. O ști el ceva…
A știut, în cursul timpului, să-și vadă interesul (național, desigur), a știut să-l facă pe Alin Bucur de bani la momentul oportun și să plece din orice loc înainte să se zguduie șandramaua, simțind tot timpul oportunitatea. Acum face bună casă cu progresiștii de la Alexandria pentru un post însemnat, de consilier. De când e pe val UNPR-ul generalului cu apucături de caporal Oprea, Samuel Calotă a prins aripi. Și nu mai împarte prin oraș oțet pentru a se face remarcat ca un veritabil candidat la Primăria Alexandria, dar un scop trebuie să aibă, pentru că Sami nu face nimic gratuit în această viață, cu atât mai puțin în politica… de interes.
Nu mai împarte prin oraș oțet
H@H@