Carmen Dumitrescu
Ca să ne exprimăm mai plastic, „duamna Veorica” pare desprinsă din „Cascadorii râsului”. Când țara arde, premierul formal iese la atac cu tot felul de realizări glorioase, pe care nimeni nu le-a văzut vreodată. Și tocmai pentru că nimeni nu le-a văzut, unii pot considera, cu bună credință, că probabil ele există prin alte locuri. Că doar nu ne-ar minți premierul cu televizorul, nu?

Ei bine, prin PNDL se fură cât nu s-a furat pe alte programe majore de infrastructură în România, așa că putem presupune că PNDL a scos pe o parte a afaceriștilor din carton nu din noroaie, ci din sărăcie. Adică Guvernul chiar a reușit ceva cu totul și cu totul fabulos: performanța de a oferi partidului unic sponsorizări grase din banii statului român, prin intermediul firmelor de casă. Ceea ce nu e de ignorat.
Dar, dacă ne interesează noroaiele din Teleorman, județul din care „duamna Veorica” provine, avem de unde să arătăm realizările glorioase ale marelui partid. De altfel, le arată însuși președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu, pe pagina sa de Facebook, unde, practic, se laudă cu drumurile proaste din județ, în speranța că Teldrum va întinde o mână (pardon, ofertă) și va mai bifa vreun proiect din care se poate fura mult și, mai ales, bine. Că n-ar fi bani europeni, de data asta, ca să-i mai tragă la răspundere cineva pe drumarii șefi ai județului. Și astfel constatăm că Teleormanul n-a ieșit din noroaie, ci dimpotrivă, se afundă tot mai adânc în ele.

Cristescu, de pildă, povestește cu mândrie că DJ 506 Scurtu Mare-Negreni „nu a fost până acum supus lucrărilor de modernizare”. Și, ca să ne convingă că e rău să trăiești în Teleorman, președintele Consiliului Județean Teleorman arată, cu fotografii, cam cum ne-a scos „duamna Veorica din noroaie”. Practic, deloc. Dar asta doar pentru că Dănuț Cristescu nu vrea ca „duamna Veo” să scoată județul din noroaie, ci numai Teldrum! Și asta nu e negociabil.
