Cum a ajuns liceul din Zimnicea moșia familiei Constantinescu?

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Nu cu mult timp în urmă, relatam o situație cel puțin ciudată care se petrecea în noul campus din Zimnicea: mai mulți elevi ai liceului se plângeau că sunt ținuți încuiați în curtea campusului și că nu li se permite să își cumpere mâncarea de unde doresc, fiind condiționați să se alimenteze doar de la chioșcul unui consilier local PSD din zonă. La momentul acela, directorul campusului, Floarea Constantinescu, ne mărturisea cu toată convingerea că n-are nicio idee despre faptul că acel chioșc ar fi avut vreo legătură cu un consilier local, susținând că singurul motiv pentru care ține copiii închiși este siguranța acestora. Ce a uitat să spună, însă, doamna Constantinescu a fost faptul că întreaga instituție de învățământ pare a fi structurată pe criterii politice, familiale și clientelare. Iar chioșcul cu sandwich-uri de 7 lei ale consilierului local e, în fapt, o problemă mai mică decât aceea că administrarea campusului pe care Floarea Constantinescu îl conduce a fost rezervată chiar… soțului ei. Și iată cum familia Constantinescu, așezată în posturi cheie, a transformat unitatea de învățământ într-o veritabilă moșie personală, caracterizată de meditații plătite, sesiuni de shopping și crize de isterie.

Mai multe mărturii ale personalului din liceu, dar și ale unor elevi, arată situația dificilă în care zbate educația din Zimnicea, de vreme ce administratorul și directorul celei mai importante unități de învățământ din zonă sunt soț și soție. Mai mult, aflăm că cei doi sunt angrenați în campaniile electorale, pentru că vor să se revanșeze față de primarul care le-a dat posturi plătite din bani publici, dar și că legătura de familie a celor doi le influențează programul de lucru. Iar la mijloc e, în mod cert, o incompatibilitate.

Dar să vedem ce își amintesc colegii celor doi soți, Mircea și Floarea Constantinescu, despre angajarea lui Mircea în postul de administrator al liceului din Zimnicea. Cu ocazia aceasta am căutat și noi date despre rezultatul concursului pe site-ul liceului, dar am constatat că acestea au fost șters. Atașăm, în consecință, doar link-ul de google din care deducem că Mircea Constantinescu a devenit administrator de patrimoniu al liceului Zimnicea cu 91,66 de puncte. Să vedem, totuși, care au fost dedesubturile acestei angajări, așa cum și le amintește o colegă de-a celor doi, sub protecția anonimatului:

Directoarea liceului are un comportament oribil. Nu știe să se comporte nici cu elevii, nici cu profesorii, cu nimeni. Are pe câțiva ai ei, pe care îi favorizează, iar cu restul se comportă sub orice critică. Începând cu 1 ianuarie 2019 și-a angajat bărbatul la noi la liceu. E un post de administrator de patrimoniu care fusese eliberat de o colegă care voia să scape de ea. Împreună cu domnul primar Pîrvu postul a fost deblocat și a aruncat un afiș pe ușă la liceu, a pus criteriile pe care le îndeplinește bărbatul ei. O singură persoană a îndrăznit să se apropie, dar i-au găsit că nu are certificatul de căsătorie la dosar, i-au respins dosarul, după care femeia s-a retras. În comisia de examinare au fost oameni din primărie și cea mai bună prietenă a doamnei director. A intrat cu brio.

Dar și mai interesante sunt mărturiile despre cum se manifestă incompatibilitatea dintre funcțiile deținute de cei doi și relația de familie care îi leagă. Drumurile la shopping, dar și prezența în campaniile electorale, demonstrată prin fotografii, precum și programul adaptat al celor doi – iată motivele de nemulțumire ale celor care sunt obligați să muncească în respectiva instituție de învățământ.

Mircea Constantinescu, în campania PSD pentru Viorica Dăncilă

Amândoi au un comportament de groază. Se comportă de parcă ar fi pe moșia lor. El, singurul lucru pe care îl face e să o plimbe pe doamnă cu mașina. Dacă doamna vine la 10 la școală, vine și el la 10, dacă doamna pleacă la 12, pleacă și el, dacă doamna are ședință la Alexandria, el este șoferul ei. Lui i-ar fi intrat în atribuții să ridice bursele, banii, alocațiile. Ea, fiind coordonator terțiar de credite și semnează tot, el nu are dreptul să semneze în bancă. Așa că semnează bibliotecara sau cine se mai găsește. Oricum, el nu știe să facă nimic, doar stă cu femeile de serviciu și o plimbă pe doamnă de colo-colo. E o atmosferă de groază. În campania electorală, oamenii sunt foarte implicați, pentru că trebuie să se revanșeze față de domnul primar. Și în timpul programului, angajații de la primărie fac campanie cu soțul directoarei de la liceul Zimnicea. Sunt fotografii în acest sens. Așa că soțul doamnei director se ocupă și de campanie electorală pentru PSD în timpul programului. În plus, tot în timpul programului, își spală mașina, face cumpărăturile, dacă doamna vrea la shopping, o duce. Zilele trecute, în timpul programului, doamna proba pantaloni. Dar eu mă întreb de ce încalcă legea? La ei nu e o incompatibilitate? Toată lumea așteaptă să se sesizeze cineva, dar nimeni nu face nimic.”

Doamna director țipă și urlă de la prima oră. Nimeni nu are voie să miște în front, nimeni nu are voie să iasă de acolo, îi ține închiși cu cheia. Jignește pe toată lumea. În plus, face meditații în timpul programului. Are elevi care joia îi ia în cabinet la ea și, pe bani, face meditații. Îi pregătește pentru medicină. Prietena ei, profesoara de română, care a fost în comisie când i-a fost angajat soțul, face la fel miercurea. A fost frumos că anul trecut a venit de la Inspectorat un control și pe ele le-a găsit făcând meditații. Și când le-a întrebat, au zis că pregătesc copiii pentru bacalaureat.”

4 Comments

  1. Sa se rezolve ceva cu mafia asta!!!! Proprietarul chioscului (Robert Bodirlau) e un boschetar care amenință proprietarul altor chioscuri/baruri din zona și pune politia sa pandeasca și sa verifice pe toată lumea ce pleacă de la bar ul nou deschis. Constantinesca e o taranca crescuta sub pământ… Primarul are nevoie de prosti în funcții de conducere pe care sa ii poată manevra cum vrea!! Sa se sesizeze cineva în legătură cu mafia din orașul asta!! #ANI # DIICOT #POLITIAROMANA

  2. Confirm cele spuse de actualii colegi și elevi ai dnei Constantinescu. Am fost elevă a dânsei în școala generală. Comportamentul era același și văd că nu s-a schimbat: avea un comportament de țărancã, nu răspundea la salut decât favoriților ei, atitudine de superioritate, plus un limbaj de magherniță. Soțul acesteia, Mircea Constantinescu are cam aceași atitudine de șmecheraș, miștocar. Nu cred că a existat nici un concurs în realitate ci voit a fost pus dumnealui pe postul de administrator, e lesne de înțeles de ce.

  3. Sau noi să ne asumăm lupta cu sistemul, să candidăm împotriva lor și apoi să ieșim la vot…!

Lasă un răspuns la Pepsi Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

*