Monica Vasilescu
Orice evaluare a activității unui om pus să coordoneze o instituție cuprinde acțiunile întreprinse, dar și nereușitele. Nu știm cât contează privații, dar publicii sunt nevoiți să dea socoteală pentru faptele lor, deoarece acesta este firescul fiecărei persoane plătite din bugetul de stat, dacă îi respectă pe contribuabili.
Daniela Carmen Dan stă de un an și patru luni în fruntea Prefecturii Teleorman. Dacă ar fi să plece mâine, desigur că domnia sa rămâne împăcată că și-a îndeplinit țelul. A organizat, coordonat și controlat aplicarea legilor, a acționat pentru realizarea în judeţ a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare şi a dispus măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, a colaborat cu autorităţile administraţiei publice locale pentru determinarea priorităţilor de dezvoltare teritorială, a verificat legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de către consiliul judeţean, preşedintele consiliului judeţean, consiliul local sau primar și restul.
Și cum toate acestea nu puteau rămâne doar în conștiința sa și a celor care au participat la activități, ele au fost imortalizate cu un aparat foto de firmă bună, iar Carmen Daniela Dan pleacă de la Prefectură cu o colecție impresionantă de poze, fiind singurul prefect care nu a ratat niciun moment muncitoresc nefotografiat.