liberinteleorman.ro

Consiliul Local al municipiului Turnu Măgurele adoptă cenzura: cine a votat interzicerea filmării ședințelor publice

18 martie 2025

Consiliul Local al municipiului Turnu Măgurele a adoptat o măsură controversată prin care interzice filmarea ședințelor publice, după ce un consilier independent a fost sancționat pentru că a înregistrat o astfel de întâlnire. Majoritatea din Consiliu, susținută de primarul Dănuț Cuclea, a modificat regulamentul de organizare și funcționare, impunând astfel o restricție oficială asupra înregistrărilor video.

Decizia a fost luată în urma unei dispute generate de consilierul independent Sergiu Iordan, care a filmat și distribuit imagini dintr-o ședință ce, conform legii, ar trebui să fie publică. În loc să fie salutată precum un demers de transparență, acțiunea acestuia a fost sancționată, iar Consiliul a decis să blocheze oficial astfel de practici.

Sergiu Iordan a arătat cum au votat consilierii locali pentru hotararea prin care a fost interzisa filmarea ședințelor de persoane „neautorizate”.

HOTĂRĂȘTE:

Art.I Hotărârea consiliului local al municipiului Turnu Măgurele nr.146/19.12.2024 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Turnu Măgurele constituit în baza alegerilor locale din date de 9 iunie 2024, se completează după cum urmează:

1. După articolul 27, se introduce un nou articol, articolul 271 , cu următorul cuprins:

“Art.271
(1) Este strict interzisă de către persoane/entități neautorizate filmarea ședințelor consiliului local al municipiului Turnu Măgurele sau transmiterea acestora pe internet/site web prin care se pune la dispoziție conținut/material video (unde utilizatorii pot încărca, distribui și viziona material audio-video).

(2) Filmarea/transmiterea ședințelor consiliului local al municipiului Turnu Măgurele în sensul art.27 alin.(2) lit”c” din prezentul regulament se poate face pentru cetățenii cu domiciliul/reședința în municipiul Turnu Măgurele exclusiv prin intermediul:
a). unei pagini de internet/web proprie a instituției – Primăria municipiului Turnu Măgurele/Consiliul local al municipiului Turnu Măgurele sau a unui cont de socializare asociat;
b). unei platforme software pentru videoconferințe (aplicație bazată pe web) achiziționată de către Primăria municipiului Turnu Măgurele/Consiliul local al municipiului Turnu Măgurele;
c). unui furnizor de servicii media contractat în condițiile legii.

(3) Având în vedere caracterul public al ședințelor consiliului local al municipiului Turnu Măgurele, prin participarea fizică în sala de ședință, a cetățenilor cu domiciliul/reședința în municipiul Turnu Măgurele, respectiv prin posibilitatea acestora de a urmări pe internet aceste ședințe în condițiile prezentului regulament, se urmărește o cât mai largă deschidere a procesului decizional către public, dar și o validare a principiului transparenței, o îmbunătățire a calității participării civice, oferind cetățenilor posibilitatea de a fi informați și activ implicați.

(4) Filmarea/transmiterea ședințelor consiliului local al municipiului Turnu Măgurele prin una din modalitățile prevăzute la alin.(2) se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale în materia prelucrării datelor cu caracter personal, inclusiv cu respectarea prevederilor art.73 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, astfel încât, toți cei care participă la aceste ședințe, în exercitarea dreptului la propria imagine, pot să interzică ori să împiedice reproducerea în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asememea reproduceri.

(5) Nerespectarea prevederilor alin.(1) și alin.(4) va atrage răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz“.

Cenzură în Consiliul Local Turnu Măgurele: Consilierul Sergiu Iordan, sancționat pentru că a filmat o ședință publică

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

L-AȚI VĂZUT? SUNAȚI LA 112!

Următorul articol

Doi teleormăneni, reținuți pentru infracțiunea de braconaj cinegetic

Cele mai recente articole de Actualitate