Consilier pesedist, propus de PNL pentru funcția de viceprimar al Alexandriei

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

După ce mai mulți primari social-democrați din Teleorman s-au îmbrăcat în haine galbene, pentru a avea acces la cașcavalul puterii, iată că a venit și vremea nominalizării celor care vor ocupa funcții de răsunet în cadrul administrației locale din județ. Iar primul pe listă pare a fi tot un social-democrat, care s-a dezis de partidul roșu pentru a trece în tabăra liberală, de dragul unei funcții. Este vorba despre medicul veterinar și fost consilier local social-democrat, Epure Haralambie, care a trecut astăzi, printr-o mutare bruscă, în gașca liberalilor. Mai mult, s-a și pozat alături de Cristi Barbu, Eugen Pîrvulescu, Vera Mitran în fața partidului, dându-și mâna. E drept că doctorul Hari, așa cum e cunoscut Haralambie Epure prin Alexandria are imaginea unui bun profesionist, dar trecutul pesedist nu-l îndreptățește să ocupe funcții într-o lume care susține, la nivel declarativ, că vrea să elibereze județul roșu de demonii lui.

Președintele PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, cataloghează această trecere a unui alt pesedist în tabăra liberală ca pe o lovitură dată lui Drăgușin, după cum a și specificat astăzi într-un comunicat de presă. Mai mult, a anunțat și faptul că fostul consilier local PSD este primul în cărți pentru funcția de viceprimar al orașului.

Lovitură grea pentru Victor Drăgușin și PSD. Cel mai important și de notorietate consilier local al PSD Alexandria, Haralambie Epure, este, de astăzi, membru al echipei PNL Alexandria. Noua echipă liberală condusă de președintele interimar al PNL Alexandria, Veronica Valentina Piticu Mitran, candidat la Primăria Alexandriei, are capacitatea și forța de a câștiga alegerile locale din 27 septembrie 2020. Am toată încrederea și convingerea că, în această situație favorabilă, candidatul PNL la Primăria Alexandriei, Veronica Valentina Piticu Mitran va fi noul primar al reședinței de județ după alegerile locale, iar Haralambie Epure va deschide lista de consilieri locali ai Partidului Național Liberal.”, susține Pîrvulescu.

Din păcate, liberalii din Teleorman nu fac, prin toate aceste mutări, decât să mai dea PSD-ului o șansă. Chiar dacă ei nu gândesc în perspectivă, noi o facem. Și știm că un social-democrat își poate schimba culoarea, dar năravul ba. Iar un partid care se ridică pe rămășițele PSD-ului nu poate avea o soartă bună pe termen lung, oricât de mari i-ar fi ambițiile.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

3 Comments

  1. Doctorul Hari”Pet” mi-a omorât câinele prin incompetența sa. Au trecut 3 luni de atunci și tocmai azi am puterea să vorbesc despre asta.

    O să scriu un articol “minunat” despre experiența mea cu acest om.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*