Conflict politic pe marginea drumului care leagă Alexandria de București

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Lărgirea drumului care leagă Alexandria de București este, probabil, una dintre cele mai importante dintre problemele teleormănenilor. Pentru că nu este un secret că mulți locuitori ai Teleormanului lucrează și fac naveta constant pe acel drum. Astfel, DN6 a ajuns să fie unul dintre cele mai aglomerate drumuri din țară, unde se petrec anual accidente de circulație numeroase și tragedii greu de povestit. Acum, în plină campanie electorală, era firesc ca principalul subiect de conflict între principalele două partide să fie acest drum. Pe de o parte, reprezentantul PSD, Adrian Gâdea, susține că întreaga poveste a lărgirii drumului în cauză este numai o promisiune, pentru că utilajele au fost acolo numai în timpul vizitei lui Ludovic Orban în județ, iar PNL Teleorman susține că promisiunea a fost mai întâi a PSD-ului, care ar fi pierdut respectivul contract, semnat cu fast de Dragnea prin 2012.

Într-o conferință de presă ce a avut loc ieri, candidatul PSD la Consiliul Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a catalogat lărgirea drumului care leagă Alexandria de București drept o poveste cu iz electoral. Și are și argumente:

„Ne-a vorbit Orban despre reabilitarea și modernizarea DN6, au fost și utilaje în ziua respectivă acolo, utilaje care azi nu mai sunt. Acele utilaje au defrișat iarba de pe acostament, dar azi au dispărut. Eu stau să mă întreb care a fost temeiul legal în baza căruia au acționat acele utilaje. Există autorizație de construire, exista ordin de începere a lucrărilor? Sau am asistat la un circ ieftin. Ne-a vorbit domnul Orban că drumul Alexandria-București va fi drum expres. Din documentele depuse la CJT pentru obținerea certificatului de urbanism rezultă foarte clar că lărgirea drumului Alexandria București se va face doar pe o lungime de 11 kilometri. Asta este toată supra-lărgirea drumului, de care a vorbit domnul Orban. A vorbit de fluidizarea traficului. Haideți să treacă aceste alegeri, să vorbim după de această faimoasă investiție: 11 kilometri, care nici ei nu au caracter continuu. Sunt pe bucățele. Și asta se poate verifica. „, a declarat Adrian Gâdea.

PNL Teleorman a răspuns la aceste acuzații printr-un comunicat de presă. Liberalii susțin că n-au promis niciodată un drum expres, ci doar o lărgire a drumului. Și cu privire la lungimea lucrării, ei au anumite obiecțiuni de făcut:

„Proiectul care urmează a fi executat de Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, prin Secția de Producție se referă, așa cum s-a și prezentat, de altfel, cu ocazia vizitei domnului prim-ministru Ludovic Orban, la ”îmbunătățirea condițiilor de circulație pe DN6 (E70), iar cei 11 kilometri la care se referă domnul Gâdea reprezintă primele două tronsoane – 2 kilometri între sensul giratoriu cu Varianta Ocolitoare și Vitănești și 9 kilometri între Vitănești și Văceni. Pentru aceste porțiuni, s-a depus documentația la Consiliul Județean pentru certificate de urbanism. Urmează alte tronsoane, între Drăgănești Vlașca și limita cu județul Giurgiu, continuându-se până la Mihăilești, pe teritoriul județului Giurgiu. A fost aleasă această soluție pentru o lucrare mai rapidă, astfel nefiind nevoie de exproprieri, execuția lucrării făcându-se în regie proprie, fără achiziții publice sau licitații. În 2012, în sala de festivități a Primăriei Alexandria, cu mare tam-tam, în prezența parlamentarilor de Teleorman, a lui Liviu Dragnea și a directorului general CNADNR de la acea vreme, Mircea Pop, s-a semnat contractul pentru ”Studiu de prefezabilitate pentru tronsonul București-Alexandria. Îl întrebăm pe domnul Adrian Gâdea dacă își mai amintește unde se află, în acest moment, contractul respectiv.”, susțin liberalii în răspunsul lor public.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*