Condamnatul Ioan Niculae ar putea ieși din închisoare după doar două luni

în Actualitate/Justitie

Miliardarul Ioan Niculae, în vârstă de 66 de ani, a primit aviz favorabil pentru eliberare de la Comisia de Eliberări a Penitenciarului Rahova, după doar două luni de când se află în închisoare.

Urmează ca Ioan Niculae să facă aceeași pași pe care i-a făcut Liviu Dragnea pentru eliberare condiționată, adică să facă o cerere de eliberare la judecători, astfel încăt să obțina o decizie finală în instanță.

Niculae a executat deja fracția de o treime din pedeapsă încă din luna februarie, impusă în cazul deținuților care au vârsta de peste 60 de ani, potrivit avocatului său.

Patronul de la Astra Giurgiu a fost arestat în luna februarie 2021 în dosarul de mare corupție „Interagro”, în care a primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare. 

Omul de afaceri a fost acuzat de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. Potrivit acuzațiilor din dosar, firma InterAgro, controlată de omul de afaceri, ar fi încheiat contracte fictive cu o altă societate, pentru a reduce masiv contribuțiile datorate bugetului de stat. Prejudiciul este calculat în acest caz la peste 11 milioane de lei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Your email address will not be published.

*