liberinteleorman.ro

Clubul Rotary Alexandria scoate pălăria în fața excelenței

3 aprilie 2017

Carmen Dumitrescu

În mod tradițional, Clubul Rotary Alexandria organizează celebrul “Bal al Primăverii”, eveniment caritabil care își propune să sprijine valorile locale din domenii artistice sau științifice, atât de puțin prețuite la noi. Sub greutatea principiului rotarian: “A servi mai presus de sine”, membrii Clubului Rotary Alexandria, prezenți de peste 15 ani în marea familie rotariană națională și internațională, vor organiza și anul acesta Balul Primăverii Rotariene, eveniment ce va avea, de data aceasta, tema: “Jos pălăria, Excelență!” Președintele Clubului, medicul Luminița Dumitrașcu, ne-a mărturisit că fondurile colectate anul acesta în cadrul evenimentului caritabil vor fi utilizate pentru premierea tinerilor cu performanțe deosebite și a dascălilor care îi îndrumă. Există o listă cu zece beneficiari ai carității rotariene și ea ne-a fost pusă la dispoziție, pentru ca valorile locale să fie cunoscute și apreciate nu doar de rotarieni, ci și de fiecare dintre noi. Este vorba despre Diana Marin, câștigătoarea medaliei de aur la concursul internațional INFORMATRIX 2016, în cadrul finale mondiale, elevă a liceului Al. D. Ghica din Alexandria, Mugurel Enache, care a înscris aceeași performanță ca și colega lui, coordonați de profesorul Dana Tătaru, Ionuț Paul Țintarcu, premiat la Concursul Național Ion-Dan Barbilian de la Liceul Teoretic Zimnicea, Aneta Ignat, profesor îndrumător, Cristian Neacșu, câștigătorul trofeului internațional de robotică “ROBOTOR”, elev al liceului pedagogic Mircea Scarlat din Alexandria, alături de colegul lui David Cojocaru, cu aceeași performanță, Sotirescu Eliza Marinela, profesor îndrumător, echipa de baschet fete a Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza din Alexandria, care a obținut Premiul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, împreună cu profesorii lor îndrumători, Mădălin Piperea și Costina Piperea.

Evenimentul va avea loc pe data de 8 aprilie 2017, la Restaurantul Unicom din Alexandria, începând cu ora 19.00, iar participanții vor achita o taxă de 300 de lei, constituind fondul de caritate al balului. Momentul artistic al serii va fi reprezentat de recitalul sopranei Operei Naționale București, Ruxandra Marilena Ispas, care va interpreta timp de mai bine de o oră arii de Verdi, Johann-Strauss, Schubert, dar și piese din repertoriul lui Luciano Pavarotti sau Andrea Bocelli. În cadrul evenimentului se va desfășura, așa cum se întâmplă în fiecare an, licitația de obiecte de artă, care va strânge fonduri pentru susținerea valorilor locale, finalul serii fiind celebra tombolă care recompensează pe cei mai generoși dintre participanții la eveniment. Sunt așteptați toți cei care vor să demonstreze că țin la ceea ce are Teleormanul prețios, cu precizarea că participarea trebuie confirmată telefonic înaintea eveimentului și că, pentru a fi în ton cu tema serii, doamnele vor purta pălărie, iar domnii vor urma rigorile stilului vestimentar black tie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Cea mai bună sportivă de tir-talere a României este teleormăneancă – Roxana Mikloș: “Orice îți dorești se obține cu sacrificii. Cheia e, zic eu, să nu abandonezi niciodată!”

Următorul articol

Gripă aviară în mai multe localități din Teleorman! Sute de păsări au fost ucise

Cele mai recente articole de Cultură