Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat recent că nu va ezita să ia măsuri drastice în cazul în care pe listele pentru alegerile parlamentare vor apărea nume asociate cu scandaluri penale. Acest anunț vine în contextul unei controverse legate de liberalul Daniel Constantin, președintele PNL Teleorman și candidat la alegerile parlamentare, care este suspectat de nereguli în declarația sa de avere.
Nicolae Ciucă a subliniat că integritatea și lupta împotriva corupției rămân priorități pentru partid. El a explicat că filiala PNL Teleorman nu a fost încă supusă unei analize oficiale, însă situația va fi clarificată în curând, iar subiectul va fi adus în discuție în cadrul Biroului Politic Național. „Tot ceea ce ţine de infracţionalitate şi corupţie în mod aparte vor face parte din agenda mea. Ca atare, după cum aţi observat, filiala Teleorman nu a intrat în analiză. După ce avem toate datele clarificate vom introduce subiectul în analiza Biroului Politic Naţional şi acolo vom decide. Nu avem temere să luăm niciun fel de decizie atunci când vine vorba despre astfel de subiecte”, a declarat Ciucă.
Conform surselor noastre, situația de la Teleorman nu se află pe ordinea de zi a BPN-ului de miercuri.
Pe de altă parte, Daniel Constantin acuză trustul Intact de „șantaj mediatic” și i-a cerut public lui Dan Voiculescu Dan să oprească amenințările și șantajul mediatic la adresa conducerii PNL.
Daniel Constantin acuză trustul Intact de „șantaj mediatic”! Ce îi cere lui Dan Voiculescu