Monica Vasilescu
În buletin se numește Mitroi Floriana și este ”finanțistă” la Teleorman. În realitate, presa nu a prea văzut-o la față, pentru că a stat departe de întrebări oficiale. Colegii nu au multe cuvinte de laudă la adresa sa, spun despre aceasta că este plină de relaţii şi că în ciorba ei nu suflă nimeni. Se credea, până de curând, Dumnezeul Finanțelor Publice Teleorman și stăpână absolută peste lucrările Administrației, mai ceva decât la firma proprie. Mitroi şi-a dus existenţa de șefă între camuflarea fărădelegilor şi împărţirea dreptăţii printre iobagii din instituțiile prin care a trecut. Ambele manevre i-au ieșit de minune, dovadă că în ciuda grozăviilor care se aud despre ea, singura ”sancțiune” a fost mutarea dintr-un post bun în altul la fel!
Năravuri nocive? De la AIF, șefă la Biroul Vamal de Frontieră Zimnicea
Toate poveștile cu nereguli din Finanțele teleormănene o aveau ca protagonistă pe doamna Floriana. Dacă ascultăm gura lumii, ea pare a fi cea mai ”mustrată” dintre cei care au carte de muncă la ANAF Teleorman și, deși faptele sale au făcut obiectul mai multor anchete interne, ”spatele” s-a dovedit a fi mai tare decât legea. Singura sancțiune, dacă poate fi numită așa, a fost în urmă cu aproximativ o jumătate de an, atunci când a fost mutată la Biroul Vamal de Frontieră Zimnicea. Mai mulți salariaţi din cadrul instituţiei s-au plâns forurilor superioare, semnalând fapte de o gravitate ieşită din comun, care afectau buna funcţionare, cât şi imaginea instituţiei. “De aproximativ un an de zile, colectivul A.I.F. din cadrul AJFP Teleorman este supus unor condiții de muncă stresante, unor presiuni și tensiuni nejustificate de către conducere, respectiv de Șeful Administrației Adjunct-Inspecție Fiscală – d-na Mitroi Floriana. Faptele ce sunt cunoscute de întreaga instituție, de conducerea acesteia, precum și de organele de conducere superioare din cadrul DGRFP Ploiești”, am citit într-o sesizare a celor care au luat contact cu Floriana Mitroi.
Gurile slobode ale Finanțelor spun că Floriana Mitroi are un comportament aflat în afara codului etic și moral al unui funcționar public, utilizând un limbaj nepotrivit pentru o bună desfășurare a activității în cadrul instituției (ridică tonul și jignește personalul din subordine, șicanează în diferite feluri, a creat o atmosferă foarte tensionată în colectiv). Mai mult, ea a generat disfuncționalități și în privința celor care sunt nevoiți să dea bani la ANAF, în sensul că unii contribuabili se luptau să supraviețuiască, iar șmecherii de partid deveneau ”insolvenți” și scăpau de plată. Și am mai auzit alte nereguli care, încă, nu pot fi dovedite cu acte.
Miza ascensiunii la direcțiune. Care a fost miza?!
Mult mai grav decât comportamentul inadecvat al Florianei Mitroi este faptul că aceasta a acoperit sau a înfăptuit nereguli mari într-o instituție a statului, care lucrează cu și pe bani publici, după cum ne-au șoptit sursele noastre. Un exemplu concret este cel de la SC Hotel Turris SA, anchetat în 2013 pentru că ar fi eludat taxele şi că ar fi datorat statului 7,5 milioane euro. Ancheta Parchetului General, condus la acea vreme de Tiberiu Nițu (numele pus în plic de Ponta lui Dragnea, după cum a declarat cel din urmă) a vizat suspiciuni de evaziune fiscală. După cercetări, Parchetul General a constatat, în 2014, că nu există destule date care să confirme o infracţiune de evaziune fiscală şi a dispus clasarea dosarului.
După decizia procurorilor (controversată la acea dată), ANAF trebuia să depună contestație, dar, surpriză de proporții, Floriana Mitroi a trimis o adresă prin care anunța că finanțele Publice din Teleorman ”abdică”. În sensul că lasă lucrurile așa, fără a mai fi interesată de banii statului, pe care îl reprezintă. Nu știm ce și cum a făcut aceasta sau dacă Tunaru via Dragnea a avut vreo implicare concretă în această poziție, dar știm sigur că imediat după această ispravă, coincidență sau nu, doamna Floriana a devenit din, șef la Inspecție Fiscală, director al ANAF Teleorman, în timp ce șeful de atunci a fost detașat la Piatra Neamț.
Precizăm, dacă mai este cazul, că Hotel Turris SA Turnu Măgurele deține un imobil de 1.527 mp (la sol, hotelul are 8 etaje) și un teren de 2.913 mp, proprietate care a fost preluată de Bombonica Dragnea în 2009, prin hotărâre AGA, și ea controvesată la acea vreme. Hotelul, care la un moment dat a ajuns să numere mai multe stele decât angajaţi, este administrat în prezent de Cristiana Mândroc, deținătoarea a 99,11 din acțiuni.
Așadar, dacă așa stau lucrurile, putem afirma cu tărie că lupta cu mega-evaziunea mai are mult până la a fi câștigată, cu atât mai mult dacă e întreținută politic. După cum spune un mic afacerist care abia își ține pe piață businessul, structura care vrea să spulbere economia subterană şi să se ia de gât cu marii evazionişti este o gogoriță și cheltuie mai mult decât colectează. Nu știm dacă este așa ori dacă aceste instituții își au într-adevăr un rost, cert este că o parte bună din statul român a devenit dintr-un stat de drept într-unul de drepți, cu Floriane, Tunari și alți mercenari.