Monica Vasilescu
Parlamentul României a devenit o adunătură de indivizi pricepuți la toate, dar buni de nimic în Casa Poporului. Mulți dintre ei sunt aleși pe bază de mici și bere, nu pentru vreo performanță în domeniile lor de activitate, drept pentru care toacă anual mormane de bani fără niciun rezultat concret pentru popor. Mai e puțin până la alegeri, iar în Palatul Parlamentului se vor așeza, pentru alți patru ani, deputați și senatori privilegiați. Așa cum trecutul a demonstrat, fie că se istovesc ori ba să întreprindă ceva pentru cei ce i-au ales, parlamentarii au o leafă lunară undeva în jurul a 6.000 lei, la care se adaugă suma consistentă pentru cabinetele parlamentare. Statul achită și cazarea acelora care nu au domiciliul în București, la hotel cu multe stele sau la un apartament ales după gust, cheltuieli cu transportul, factura telefonică și multe altele. În aceste condiții, cum să nu-și dorească Valentin Boboc un alt mandat? De ce nu ar cuteza Florinel Dumitrescu să candideze din nou? Chiar și pe Crin Antonescu îl bănuim că ar mai vrea câțiva ani de dormit în Parlament, dar el a dispărut subit din cărţi, după o lungă perioadă de figuraţie, deşi putea mai mult. Prin târgul teleormănean, chiar dacă mulți sunt în vacanță și nu dau semne că ar face planuri pentru viitoarele alegeri, se mai discută de câteva figuri care s-ar încadra perfect în ecuația puterii legislative. Se spune că PNL va scoate la înaintare nume precum Marin Almăjanu și Eugen Pîrvulescu, ba chiar și vreun personaj de la Capitală, în buna tradiție a partidului, iar la PSD e liniște totală, singura certitudine fiind aceea că întâiul condamnat al formațiunii – Liviu Dragnea – va avea locul asigurat la Camera Deputaților. ”În cărți” (noi credem că în cele de povești) mai e și Teodor Nițulescu, trecut politic recent la PND. Ică Calotă se află în fruntea listei celor de la ALDE, așa cum nu ar fi exclus ca pe cea de la PMP să o deschidă proaspătul președinte de filială județeană (Olt) – Liviu Neagu.
Deși posibilii candidați pe care partidele îi vor înrola în lupta electorală din noiembrie sunt ”la secret”, un lucru este cert, acela că Timotei Stuparu, Nicolae Mohanu și Crin Antonescu nu vor candida pentru un nou mandat de parlamentar în colegiile Teleormanului. Organizațiile politice din județ nu au stabilit încă lista potențialilor deputați și senatori, dar au cam confirmat ceea ce bănuia lumea interesată de fenomenul alegerilor legislative, și anume discuțiile potrivit cărora cursa parlamentară nu mai este atractivă pentru Cătălina Ștefănescu, nici pentru Adrian Simionescu. Poate doar Lucian Militaru va considera că mai are nevoie de un mandat, doar și-a ”îndeplinit” toate promisiunile din campania electorală de acum patru ani, când spunea că își va deschide cabinete în cât mai multe comune din colegiul său, pentru a putea discuta cu oamenii. Cu asemenea performanțe în ”vrăjeală”, puțini dintre parlamentarii existenți se vor expune situației de a cerși voturi, pentru că niciunul nu s-a evidențiat în activități sau inițiative de vază întru interesul teleormănenilor, drept pentru care o cerere pentru o altă înscăunare ar fi sortită eșecului. Sperăm!
Teleormanul are nevoie de oameni noi. Neam saturat de fosilele gen Antonescu, Almajanu, Stuparu si alti ca ei. Este nevoie de ceva nou, de oameni noi si competenti precum este domnul Parvulescu. Chiar daca jocurile politice lau impiedicat sa castige scaunul de presedinte de cj sunt convins ca va ajuta Teleormanul din postura de senator. Nu precum altii parlamentari care au ocupat functii si au facut nimic.