Chiar dacă stă mai prost cu limba română, Ică Calotă a obţinut spaţiu de la Consiliul Judeţean Teleorman

în Actualitate/Actualitatea politică

Monica Vasilescu

Ica CalotaÎn viaţă, important e să te descurci, nu să stai în drum de un I prăpădit. Aşa gândeşte şi Ică Calotă, care a abandonat PNL pentru PRL, iar asta i-a adus succesul. Nu glorie politică, căci până acolo e cale lungă, dar trecere la mai marii judeţului, care i-au închiriat un spaţiu în schimbul unei sume modice.

Fără a ţine cont de forma corectă de scriere în limba maternă, Ică Calotă a făcut o cerere către Consiliul Judeţean Teleorman, în care îl roagă pe şeful administraţiei judeţene “a binevoii” să-i închirieze un spaţiu din proprietatea publică a Teleormanului. PLRFiindcă mână întinsă nu rămâne goală în faţa socialiştilor, acesta a primit răspuns favorabil şi un loc în care va reforma liberalismul.

Dacă la partidul din care a plecat, Ică Calotă era nevoit să împartă biroul cu unii colegi de rând, acum, de când e şef peste formaţiune, se lăfăie într-un spaţiu pentru care plăteşte 37,0 lei lunar. Cam cât patru şaorma cu de toate dă urmaşul lui Călin Popescu Tăriceanu în schimbul ocupării unui birou de şef, închiriat pentru doi ani de zile. Electoratul care doreşte să ia legătura cu cel din conducerea Partidului Liberal Reformator Teleorman trebuie să ştie că acesta poate fi găsit pe strada Ion Creangă, nr. 52-54, la etajul doi. Fanii partidului sunt rugaţi să vină pe rând, deoarece, oricât de şef ar fi Ică Calotă, suprafaţa biroului său nu sare de 32,82 mp.

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*