Monica Vasilescu
În capitala Teleormanului, puțină lume a auzit de cercetași. Ei sunt copii grupați pe trei categorii de vârstă, reuniți sub numele de Friends Alexandria. Lupișori, exploratori și temerari, cei aproximativ 50 de prichindei învață încă de acum să aibă un sistem de valori bazat pe promisiune și lege, ajutând în acest mod la construirea unei lumi mai bune.
Central local Friends Alexandria, înființat la inițiativa profesorului Loredana Toc, joacă deja un rol constructiv în societate, prin comunitatea prietenească pe care au creat-o. Sâmbătă seara, în fața Casei de Cultură din Alexandria și în parcul central, cei mici au pus bazele unei acținuni ce se dorește a deveni tradiție.
Festivalul luminii, creat sub principiul de a fi econom, a avut un real succes, atât printre cei mici, cât și printre adulți. Copiii au confecționat gulguţe în care au introdus lumânări, cu ajutorul cărora au desenat imagini pe pământ.
Este pentru prima dată când un astfel de eveniment are loc la Alexandria, dar nu și ultima, promit organizatorii, care își doresc să contribuie la evoluția pedagogiei cercetășești în Teleorman, oferind un plus de educație complementară celei primite în familie și la școală.