Carmen Dumitrescu
Centenarul Marii Uniri s-a desfășurat la Alexandria, reședința județului Teleorman, parcă în realități paralele. În timp ce unii dezveleau statui oferite orașului pe persoană fizică, alții alergau după caserole cu sarmale, într-o frenezie a momentului. Dar nu festiv, ci gastronomic. Aduși parcă cu forța, aleșii locali și demnitarii s-au postat în primul rând, încercând să-și ascundă starea de disconfort, de dragul fotografilor și cameramanilor care roiau prin fața lor. N-au reușit. Pe chipurile congestionate de frig se vedea dorința de a pleca acasă. Nicio umbră a mândriei, nicio străbatere de a face primul pas către unitatea pe care, totuși, au invocat-o în discursuri. Mai ales Victor Drăgușin, primarul orașului Alexandria, a ținut să specifice în discursul lui că unitatea nu prea mai e posibilă și că țara e condusă din umbră de personaje monstruoase: „S-a dovedit, însă că a fost mai ușor să se înfăptuiască unirea din 1918 decât să ne unim noi astăzi, în 2018, și să sărbătorim împreună. Cauzele sunt multiple și la o analiză simplă toate converg către alte interese decât cele care i-au mânat către Alba Iulia pe frații români din toate colțurile țării, acum o sută de ani. Centernarul este despre trecut, prezent și viitor. Este despre pecetea sacră a legământului făcut pe câmpurile de luptă de toți martirii români, este prețul suprem, plătit cu sângele ce s-a vărsat pentru neam și țară, este despre forța unui popor de a renaște din propriile zbateri în care am fost aruncați și conduși din umbră în ultimii ani!”
Conspirațiile din mintea lui Drăgușin au fost, însă, împărtășite doar de persoana care i-a scris discursul. Restul vorbitorilor, precum secretarul de stat Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, Dănuț Cristescu sau chiar prefectul de Teleorman, Florinel Dumitrescu au vorbit mai mult despre partea bună a lucrurilor: că suntem norocoși să ne fi născut la timp pentru a prinde Centenarul Marii Uniri.
Mulțimea, însă, părea că așteaptă ceva, dar vreme de câteva zeci de minute, nimeni nu a înțeles exact ce. Abia când au venit caserolele cu sarmale a fost clar: oamenii n-au venit în fața Palatului Administrativ pentru discursuri și nici pentru a se pune la punct cu eventualele conspirații care-l bântuie pe Drăgușin. Nu. Ei veniseră pentru sarmale. Iar bucuria centenară a fost cu atât mai mare cu cât li s-a permis să ia acasă mai multe porții. Ce-i drept, era de unde. Primăria Alexandria comandase de la firma unui prieten 5000 de porții, în valoare de aproape 13.000 de euro. Așadar, bucuria a fost legitimă. De ambele părți.
Cu caserolele la purtător, oamenii au pornit către casă. Erau deja mulțumiți de Centenar.
Pentru doar vreo câteva zeci dintre ei a fost interesant faptul că la mică distanță de locul în care se primeau caserolele se dezvelea o statuie. Și nu orice fel de statuie, ci una pe care orașul a primit-o cadou de la o persoană fizică: Gabriel Florea. Om de afaceri local, Gabriel și-a dorit, mânat de naționalismul care-l caracterizează în cel mai autentic mod, să lase o urmă a trecerii sale prin lume și, în special, prin Alexandria. Așa că a cumpărat o statuie, care reprezintă simbolul jertfei ostașilor români căzuți pe front în 1916 – 1918, dar și a sacrificiului miilor de patrioți care au putrezit în închisorile regimurilor totalitare, în numele libertății.
Statuia s-a dezvelit în prezența unui număr mic de oameni, pentru că restul erau la sarmale. Totuși, e de menționat că toți cei prezenți au fost acolo cu toată mândria și bucuria de a fi parte la un moment unic, probabil în istoria recentă a României. Căci nu avem date despre vreo altă persoană fizică, care să fi făcut un astfel de efort în ultimii ani. Vizibil emoționat, Gabriel Florea nu a putut spune decât foarte puțin, însă, cu siguranță, a simțit mult mai mult: „Sunt aici cu gânduri patriotice, evident, sunt clipe pline de emoție, o puternică încărcătură emoțională și îmi doresc ca peste 100 de ani, cel puțin, ca această țară să fie în granițele ei actuale, dacă nu în cele istorice și să fie în continuare pline de patrioți, ca mine, ca dumneavoastră, ca toți cei prezenți aici. Și așa să ne ajute Dumnezeu!” Felicitat de cele câteva zeci de persoane care au decis, totuși, să îndure frigul pentru câteva minute, Gabriel Florea a dezvelit, împreună cu fiul său, statuia.
Primarul Victor Drăgușin n-a mai simțit nevoia să fie prezent și la dezvelirea darului primit de orașul pe care îl administrează. Pur și simplu, îi era frig…
La 8 kilometri de Alexandria, în comuna Măgura, trăiește încă Centenarul. Nu l-au vizitat prea mulți astăzi, dar eroul Simion Gârlea, în vârstă de chiar 100 de ani, s-a bucurat cu aceeași sinceritate dintotdeauna de preocuparea celor puțini pentru soarta lui. Ne-a arătat, ca de obicei, frânturi din caietele pe care le-a scris și ne-a povestit momente petrecute pe front și nu numai. Momentele acelea rare în care autoritățile județene l-au căutat sunt, pentru el, veritabile tablouri la care se uită ori de câte ori se simte singur.
La întoarcerea în Alexandria, urmele Sărbătorii Centenarului erau aproape șterse. Iar oamenii rămași, mai puțini decât la sarmale, îi cereau deja ajutorul lui Bachus, pentru a depăși mai ușor frigul celei mai importante zile din ultima sută de ani a României.
