”Cei care învățau nu prea își găseau locuri de muncă, dacă nu aveau un tată cunoscut în ale politicii, o sumă mare de bani sau prieteni între profesorii de la alte catedre” – interviu cu dr. Marian Augustin Burtea –

Monica Vasilescu

Are nouă ani de când profesează ca medic diabetolog la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria și nu regretă că a ales să se dedice oamenilor cu probleme de sănătate, mai ales că acum este recunoscut ca bun practician. Medicul Marian Augustin Burtea, pentru că despre domnia sa este vorba, a făcut Facultatea de Medicină la Timişoara și jumătate de rezidenţiat în Capitală înainte de a prinde un post la cel mai mare spital din Teleorman. Cunoscut ca având atitudine de luptaș, doctorul nu se lasă până nu obține ceea ce și-a propus, fie că vorbim aici de organizarea unei acțiuni în beneficiul pacienților sau de a perpetua bătălia cu sistemul. Detalii în interviul acordat de dr. Marian Augustin Burtea ziarului Liber în Teleorman.

Reporter: De ce aţi ales medicina? Acum, uitându-vă peste timp, consideraţi că aţi ales bine?

Marian Augustin Burtea: Dacă stau să mă gândesc, în urmă cu peste 20 de ani, am vrut să dau la Liceul Militar. Am avut ceva probleme la proba practică, iar apoi mi-am depus dosarul la Liceul Sanitar, mergând pe ideea că o să am un viitor asigurat, dacă nu reușesc la facultate. M-am îndreptat către linia medicală, după care am urmat facultatea de medicină. Dacă mă gândesc acum, după 20 de ani de evoluție în domeniul medical, consider că a fost o alegere bună în momentul respectiv.

R.: A fost o întâmplare, nu v-ați dorit medicina?

MAB.: Eu am vrut să fac Liceul Militar, mai ales că aveam și ceva rude în sistem.

R.: Cum a decurs traiectoria dumneavoastră ca medic? Aţi fost încă de la început la Alexandria?

MAB.: Am făcut Liceul Sanitar la Vâlcea, patru ani de zile, după care am dat la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, iar după șase ani de zile am dat examenul de rezidențiat, un test foarte important în viața unui medic. Eu sunt originar din Gorj. După doi ani de rezidențiat la Timișoara, observând că porțile sunt închise pentru specialiștii în diabet, m-am transferat la București, unde am terminat rezidențiatul după trei ani de zile. În București, deși era un oraș mult mai mare, deși erau mult mai multe spitale, se părea că totul este închis și, prin niște circumstanțe, am aflat că este nevoie de un medic diabetolog în județ și, astfel, am dat examen pentru post la Alexandria. Mă aflu aici de nouă ani.

R.: De ce ați ales specializarea diabet şi nutriţie?

MAB.: Și alegerea specializării de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice are o istorie pentru că, menționam mai devreme, examenul de rezidențiat este cel mai important din viața unui medic, unde am avut un punctaj destul de bun, am fost undeva în primii 50 pe țară și, în funcție de punctaj, fiecare medic își alege specializarea. Am avut de ales între Nefrologie, Diabetologie și Medicină Internă. Eu cred că este mai bine să fii specialist pe o felie mai mică, decât cât de cât cunoscător pe o felie mare și, în momentul în care mă îndreptam spre catedră, îmi amintesc și acum, unii colegii îmi spuneau să iau diabetul, alții să nu-l iau că e profesorul prea dur, dar, până la urmă, am ales Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

R.: Cum au fost anii petrecuţi până acum în sistemul medical românesc?

MAB.: Ca în orice sistem, nu neapărat medical, bineînțeles că sunt urcușuri și coborâșuri. În perioada de inițiere a fost mai dificil. De principiu, tinerii care au inițiative sunt acceptați mai greu de către cei cu experiență. Spun urcușuri și coborâșuri în sensul că am avut și rezultate foarte bune, mă refer la examene, dar și la mulțumirea pacienților, pentru că de aceea practicăm medicina, să rezolvăm pe cât se poate și pacientul care ne stă în față. Bineînțeles, au fost și momente mai dificile, inițierea în domeniul medical, când ești foarte greu acceptat de colectivul care are vechime. Odată ce ai trecut de 40 de ani, nu mai ai probleme, dar, sincer să fiu, nici nu mai ai entuziasmul de la 30 de ani, să ai variante, să vii cu idei. Acum, după ce avem în mâini zeci, sute de pacienți, ne rezumăm la o linie plană, cu urcușuri, coborâșuri mai rar.

R.: Aţi fost tentat vreodată să plecaţi din ţară, să profesaţi într-un alt mediu de lucru, cu un alt sistem de salarizare?

MAB.: Sincer, când eram la Timișoara, după ce am terminat facultatea, se știe că în domeniul medical este mai greu să obții un post și, ca și acum, cei care învățau mai mult și păreau că se descurcă mai bine, nu prea își găseau locuri de muncă, dacă nu aveau un tată cunoscut în ale politicii, o sumă mare de bani sau prieteni între profesorii de la alte catedre. La început, aveam un salariu de opt milioane. Doar cazarea. Nu ajungeau nici pentru mâncare, ce să mai vorbim de cărți sau alte lucruri cumpărate. Bineînțeles, munceam mult să obțin bursa de merit și au fost momente în care îmi venea să mă duc undeva unde să fie mai bine. La rece judecând, până la urmă, și afară, chiar dacă ai un prieten sau îți asigură cineva ceva la început, este foarte greu, în primul rând pentru că nu ai familia lângă tine, iar în medicină sunt foarte puțini colegi care s-au realizat în domeniu. Au fost colegi care au făcut activități de speță mai joasă până să practice medicina.

R.: Ce credeţi despre şpagă?

MAB.: Șpaga este un cuvânt foarte urât. Cred că această ”mită”, poate fi caracterizată în două direcții. Poate fi vorba, cred eu, de o mulțumire a pacientului pentru rezultatele oferite, dar poate fi interpretată ca șpagă atunci când un coleg condiționează actul medical. Asta ar fi de neacceptat. Avem și instituții, precum este Colegiul Medicilor, care veghează această problemă.

R.: Sunt colegi pe care îi vedeţi că au comportament antimedical… cum îi priviţi?

Intră în categoria lucrului rău făcut. Sunt colegi printre noi, dar eu sper ca numărul lor să se apropie de zero. Mai discutăm între noi și concluzionăm că așa ceva nu este în regulă. Probabil este și impresia greșită a pacientului, că dacă nu se prezintă cu ceva la medic nu este tratat suficient, dar eu cred că cel puțin în generația noastră, între 35-50 de ani, nu sunt cazuri de comportament antimedical. Noi am depus Jurământul lui Hippocrate și menirea noastră este aceea de a trata oamenii. Pe noi ne plătește statul.

R.: Lucraţi în spital, dar aveţi şi un cabinet medical propriu. Vă trataţi pacienţii diferit, în funcţie de locul consultaţiei?

MAB.: Acum, dacă un medic are un comportament, îl păstrează atât la stat, cât și la privat. Timp de șapte ore în spital, trei ore la cabinet… încercăm să nu tratăm diferit pacienții. Nu cred că este normal să ne ocupăm diferit de pacienți. În privat, ne întâlnim perioadic și devine o relație de colaborare între medic și pacient și atunci îmi permit să fiu un pic mai dur.

R.: Este sistemul privat o alternativă la cel de stat?

MAB.: Răspunsul este Da și Nu. La început, un medic nu poate să treacă direct în privat pentru că pacienții vin într-un sistem de stat. După o activitate de 10-15 ani în spital public, te poți duce în privat.

R.: Cine este de vină pentru felul în care se prezintă România, astăzi, din punct de vedere medical?

MAB.: Este greu să răspundem noi, ca medici. La spitalul de stat, noi suntem angajați și trebuie să ne facem datoria cât se poate de bine. In ultimii ani, au tot fost schimbări, dar rezultatele par a fi negative.

R.: S-au schimbat condițiile în Spitalul Județean din Alexandria de când cu modernizarea ?

MAB.: De câteva luni, de când s-a dat drumul la aripa nouă, se observă o îmbunătățire a lucrurilor. Se încearcă să fie la nivel european, pentru că nu doar condițiile de cazare contează, trebuie să avem și tratamentul la zi.

R.: Auzim tot mai des îndemnul: “să mâncăm sănătos!”, mai ales de la nutriţionişti. Ne mai putem hrăni aşa cum trebuie în zilele noastre?

MAB.: În urmă cu câteva zile am serbat Ziua Mondială a Diabetului și am insistat pe obezitate și pe ceea ce ține de nutriție. Îndrumăm către un stil de viață sănătos. Pentru a avea o colaborare mai bună cu pacienții, spunem pe înțelesul fiecăruia ce trebuie făcut, dar este important ca și el să fie cooperant și să acționeze conform indicațiilor. Acum, dacă vorbim de produse, într-adevăr, avem o problemă. Noi trebuie să ținem cont de conținutul caloric al alimentelor și să consumăm cât mai multe fructe și legume.

R.: Unde vă pot găsi oamenii care au nevoie de îndrumare în acest domeniu ?

MAB.: Majoritatea activității mi-o desfășor la Spitalul Județean din Alexandria, la Compartimentul Diabet din Secția Medicală de la etajul IV, iar după ora 15.00, timp de trei ore și jumătate, la cabinetul privat, acolo unde pot să dau consultații pacienților cu diabet, indicații despre dietă și rețete pentru cei cu diabet. Tot la cabinet ne ocupăm și de persoanele al căror număr este în creștere, supraponderalii, oferindu-le sfaturi dietetice și monitorizare.