Cătălin Burcescu a fost numit director general al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) printr-o decizie a premierului Florin Cîțu. El a preluat funcția în data de 13 mai 2021.
Cătălin Burcescu este unul dintre oamenii politici din Teleorman care au pornit de la funcții mici și au evoluat treptat. El a fost consilier local la Drăgănești Vlașca, consilier județean și o perioadă director comercial la Societatea Servicii Energetice Muntenia S.A.
Cătălin Burcescu are 35 de ani și a absolvit Facultatea de Cinematografie și Televiziune, Specializarea Regie de Film și TV. A intrat în politică în anul 2007, odată cu suspendarea președintelui României, Traian Băsescu. Începând cu anul 2009, a ocupat postul de vicepreședinte al organizației locale din Drăgănești Vlașca, până în decembrie 2012, când a preluat provizoratul la conducerea TDL Teleorman și, ulterior, s-a ocupat de imagine și comunicare fiind purtătorul de cuvânt al partidului la nivel de județ. În prezent, ca funcție politică, Burcescu este vicepreședinte al PNL Teleorman.