Câtă social-democrație a mai rămas în PSD Teleorman?

Carmen Dumitrescu
În ultima vreme, tot mai mulți dintre pesediștii teleormăneni se plâng. Nu de Opoziție, că ei n-au avut niciodată probleme de acest fel (nefiind chiar un secret faptul că puterea are dintotdeauna relații de afaceri cu opoziția județului). Nu! Nemulțumirile pesediștilor se leagă, în mod direct și indirect, chiar de PSD. Pe lângă faptul că după plecarea baronului la București, în Teleorman s-au format două tabere de pesediști (am spune noi, cei decenți și cei indecenți), acum cele două tabere s-au divizat și mai mult, probabil în ideea construirii unor noi partide, cu ramificații către PNL, UNPR sau poate chiar PRM. Dar dincolo de orice glumă, e cert că în ultimii ani, pesediștii și-au pierdut solidaritatea, ba chiar au început să strige împotriva liderilor de la București, care nu fac altceva decât să comită acțiuni politice de natură să strice imaginea fiecărui pesedist pur sânge care s-a născut și s-a manifestat vreodată în Teleorman. Astfel, pe lângă faptul că o parte dintre parlamentarii social-democrați au reale nemulțumiri legate de felul în care se abordează politicile sociale la nivelul județului lor, din ce în ce mai mulți pesediști caută acum portițe de ieșire cu fruntea sus din partidul care i-a definit. Negocierile sunt dure, e adevărat, însă în PSD Teleorman n-au mai rămas foarte mulți social-democrați care să vadă loialitatea cu admirație, ci doar indivizi ahtiați după niște poziții publice, în stare să rupă pisica în două cu primul prilej în care o ofertă mai bună le-ar bate la ușă.
Au fost vremuri, nu foarte îndepărtate, când PSD Teleorman era o organizație de partid admirabilă. Pe acele timpuri, o singură aluzie la caracterul slab sau defectuos al unui coleg de partid era tratată de întregul efectiv de membri ca o insultă gravă. Tot atunci, pesediștii care se respectau știau să acționeze cu fermitate chiar și în situații critice pentru partid, așa că oricât de prost i-ar fi mers PSD-ului la nivel național, în Teleorman era liniște și pace. Ba chiar și mobilizare! Acum, pesediștii umbră ca niște curci confuze prin lanul de idei și opinii politice, încercând să găsească soluția de compromis care să le asigure un viitor mai bun. E drept că trădarea e apanajul discipolilor lui Machiavelli, însă noi ne îndoim că sunt prea mulți pesediști care să fi pus mâna pe o carte ca Principele în ultimii zece ani, la fel cum începem să ne îndoim de faptul că mai există social-democrație în PSD Teleorman.