Carmen Dumitrescu și-a prezentat cel de-al patrulea „copil” – ”Purgatoriul nebunilor

în Cultură

Monica Vasilescu

După ”Secretul”, ”Justițiarul” și ”Avatar”, Carmen Dumitrescu, scriitor și jurnalist, a scos de sub tipar ”Purgatoriul nebunilor”, o carte de întâmplări ce poartă amprenta compromisului și a imposibilității alegerii drepte în cadrul unui sistem conceput strâmb. 

Prezentarea cărții „Purgatoriul nebunilor”, pe care o consideră ”al patrulea copil”, s-a făcut într-o ambianță de contraste, la Berăria lui Nae, cu prieteni dragi, personalități ale locului care au venit să o susțină în acest demers, iar lansarea a fost una plină de momente emoționante, la care toată audiența a rezonat. La prezidiu, alături de autoare, a stat scriitoarea Ela Nicolau, cea care a scris prefața cărții, și care este la rândul ei un om al cuvintelor ticluite cu har. ”Este o bucurie să împărtășim acest moment și această realizare cu draga noastră Carmen, care chiar merită, este un om care aduce culoare acestui oraș și care ne mai trezește la viață prin acțiunile ei de toate felurile. Și culturale, și civice, și umanitare. Eu o admir și sunt onorată să mă aflu aici lângă ea”.

Autoarea a vorbit, în principal, despre carte, despre înălţare, cădere, grosolănie și ticăloșie, într-un roman inspirat din realitate, în care personajele sunt reale și, deși au nume fictive, ele pot fi recunoscute cu ușurință. ”Aceasta este o carte scrisă din altruism, am scris-o pentru că iubesc județul Teleorman și am vrut să-i fac un cadou. Când am venit aici am avut primul instinct de a-l detesta, pentru că vedeam atâta sărăcie și nu doar materială, concretizată în atâta frustrare, pe care n-o puteam înțelege încât ajunsesem să detest acest loc și să-mi doresc să-l părăsesc cât de repede cu putință. Am încercat să fac ceva pentru locurile astea începând să le înțeleg. În general, începem să iubim lucrurile frumoase atunci când le înțelegem. M-am gândit ca la acest final de drum să las cadou o carte acestui județ, care m-a făcut să fiu cine sunt. Este esențial să vedeți adevăratul sens al cărții, acela de manual de rele purtări pentru oricine vrea să facă politică. Îl recomand tuturor acelora care văd politica ca pe un domeniu nefast, dezgustător. Politica nu este așa, ea s-a făcut la un moment dat cu altruism, cu oameni care se realizaseră din punct de vedere material și spititual și nu mai aveau ce să acumuleze, de aceea voiau să intre în politică pentru a pune ceea ce știu în folosul celor mai slabi și mai neputincioși. Astfel, politica avea un sens pozitiv. Dar a trecut vremea Brătienilor și a venit vremea Escilor și atunci am văzut oameni care își doreau să intre în politică pentru o pereche de pantofi. Despre asta este vorba în cartea mea. Despre orice om care intră în politică pentru a obține ceva meschin, mărunt”.

Carmen a pătruns în spațiu tulbure al politicii și a descris cu o deosebită forță de expresie dorința apăsătoare a politicianului de a prinde scaunul cel mai înalt fără să se gândească la prețul pe care trebuie să-l plătească pentru asta. Cu umor inteligent, ea a descris unele secrete de pe scena politică, făcând o analiz a prezentului și a mecanismelor social-politice actuale de evoluție, ajungând, la final, la salvarea prin conștientizare. Față de romanele anterioare, autoarea a găsit o formă inedită de transmitere a unui mesaj de eliberare din jugul coliviei, făurind o poveste a omenirii de azi. Și, de ce nu, a omenirii din toate timpurile. ”Purgatoriul nebunilor” este un roman pentru cei interesați de politică, în special, deși, culisele puterii pot captiva pe oricine cu suspansul și mașinăriile din dotare, unde rechinii ies la vânătoare printre rechini. În definitiv, politica poate fi comparată cu teritoriul peștilor piranha, iar nebunii sunt peste tot.

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*