liberinteleorman.ro

Campanie umanitară: „Fii și tu eroul Andreei”

O tânără polițistă din cadrul IPJ Teleorman se luptă în aceste zile cu un diagnostic teribil: leucemie mieloidă acută. Pentru a se face bine, Andreea are nevoie de sânge. Totul a început într-o dimineață, când tânăra polițistă s-a trezit slăbită și cu gâtul inflamat. S-a temut că ar putea să aibă COVID-19, dar soarta îi rezerva un diagnostic mult mai tulburător. Acum, Andreea are nevoie de fiecare dintre noi pentru a reuși să se lupte pentru viața ei.

Povestea Andreei este spusă chiar de colegii ei pe o rețea de socializare:

„Andreea și Ovidiu sunt o familie de polițiști care se cunosc de când au finalizat studiile la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina. Amândoi sunt din Olt, iar la repartiție au optat pentru IPJ Teleorman, fără să știe că peste câțiva ani vor fi o familie. După puțin timp s-au cunoscut la o cercetare la fața locului, el fiind criminalist, iar ea agent de ordine publică. În scurt timp și-au unit destinele și viața a evoluat firesc, rând pe rând venind toate: casa, mașina, copii, întâi Andrei, voinicul cel mare, iar apoi prâslea, Vlăduț. Totul părea că decurge normal și ce poate fi mai frumos decât să vezi o familie fericită? Într-o dimineață, acum două săptămâni, Andreea s-a trezit cu gâtul umflat, a realizat că nu este ceva în regulă, când a vrut să se dea jos din pat, simțindu-se slăbită. Ovidiu, soțul ei, care o știa o persoană energică a întrebat-o ce s-a întâmplat. Nu știa ce să-i răspundă. A plecat spre medic repetându-și în gând ”Doamne să nu fie COVID!”. După mai multe analize ale medicului de familie, acesta i-a transmis că trebuie să meargă la București la spital. Tot mai îngrijorată, și-a lăsat copii în grija unor prieteni și a plecat împreună cu soțul la Spitalul Fundeni unde avea trimiterea. Aici diagnosticul a picat ca un trăsnet ”leucemie mieloidă acută”.

Pentru ca povestea aceasta să poată evolua către un final fericit, tânăra polițistă are nevoie de ajutorul nostru. Sau, mai exact, de sângele nostru. Dacă vrei să fii și tu eroul Andreei, mergi cât mai repede la Centrul de Transfuzii din orașul tău și menționează că faci donația pentru Sandu Andreea Elena, internată pe secția de hematologie a Spitalului Clinic Fundeni. Nu contează ce grupă de sânge ai, fiecare donație se va contabiliza în reîmprospătarea resurselor de sânge ale spitalului și va contribui la bunul mers al transfuziilor pentru această tânără polițistă.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Val de infracțiuni în Teleorman: furturi, amenințări cu moartea și distrugeri

Următorul articol

Tel Drum își umple conturile cu alte 100 milioane lei

Cele mai recente articole de Actualitatea politică