Nu doar cei lipsiți de educație iau carantina în derâdere, ci uneori, chiar și cadrele medicale. O familie „de vază” a Alexandriei, înrudită cu viceprimarul securist, Gică Anghel, și-a primit în cursul zilei de luni, 23 martie, copiii acasă. Copii care veneau din Germania. Vecinii își amintesc că în ziua aceea, părinții au stat mai multe ore împreună cu copiii, bucurându-se de revedere. După un anumit interval de timp, la presiunea vecinilor, cei doi părinți au plecat de acasă, lăsându-i acolo doar pe tinerii întorși din străinătate, ignorând faptul că un contact de câteva ore ridică riscul de infectare și asta ar fi presupus auto-izolarea, din grijă pentru ei înșiși și pentru ceilalți. Ciudat e faptul că tocmai o asistentă medicală a ignorat cu totul această regulă de sănătate publică, ba chiar a și continuat să meargă la serviciu, în Policlinica din Alexandria, după ce și-a întâlnit copiii. Pentru că atât doamna asistent medical, cât și soțul acesteia sunt persoane educate și, teoretic, responsabile. Practic, la strigătele de indignare ale vecinilor, aceștia i-au sfătuit „să se ferească lumea de ei, dacă e ceva”.
„După ce și-au adus copiii la bloc, ei cică au plecat fiecare pe unde au putut, ea la prieteni și el pe la țară. Dar, luând contact cu copiii, mă gândesc că ar fi trebuit să rămână și ei în aceeași casă timp de 14 zile. Nu, nene, ei se duc în continuare la muncă! Și ce să vezi că ea lucrează și la Policlinică. Sunt disperați vecinii. Au sunat la DSP, (nu răspunde nimeni), la 112 (i-au trimis înapoi la DSP că nu ține de ei, că ei nu au ce sa le facă). Vecinele au spălat scara blocului, una bolnavă de cancer și cealaltă cu grave probleme de sănătate. Colac peste pupăză, au sărit că ce treabă au ei, să se ferească lumea de ei dacă e ceva.”, ne-a povestit o vecină.
Povestea părea prea trasă de păr, ca să fie reală, mai ales că la mijloc era un cadru medical, de la care nu te-ai fi așteptat la un astfel de comportament. Dar se pare că povestea se confirmă. Poliția admite că pe data de 23 a fost chemată la locuința familiei respective, la apelul disperat al vecinilor, iar DSP-ul a constatat că acolo locuiesc în prezent trei persoane aflate în izolare, după o călătorie în străinătate. Este vorba despre fiica asistentei medicale, soțul acesteia și fiul ei.
Între timp, asistenta a continuat să meargă la muncă în Policlinica din Alexandria. Culmea, colegii știau că i s-au întors recent copiii din străinătate, dar spun că asistenta le-a povestit că a trimis un taximetrist după ei. Totuși, orele petrecute ulterior în compania copiilor sunt un factor de risc, care ar fi trebuit să o oprească pe asistentă să mai meargă la muncă timp de 14 zile, iar taximetristul ar fi trebuit să fie și el avertizat asupra riscului la care s-a supus. Dacă vreodată a fost la mijloc un taximetrist, pentru că vecinii susțin că i-au văzut pe părinți aducând copiii acasă.
În continuare, vecinii sunt foarte îngrijorați: ” Mă îngrijorează faptul că se duce la muncă (asistenta medicală) și faptul că totuși au luat contact și nu au rămas izolați împreună. A fost cică la ei la domiciliu poliția că au făcut scandal toți vecinii.”
Din sursele noastre, asistenta medicală de la Policlinică, care nu respectă termenii izolării, este chiar sora viceprimarului securist Gică Anghel. Și, probabil că atitudinea e o trăsătură de familie, din moment ce personajele cred că noi ar trebui să ne ferim de ele. Nu invers.
Păi, nu e normal să facă așa?
Când ai pile-n pesedea ți se permite orice…
Și oricum majoritatea cadrelor medicale din județe „bananiere” precum este al nostru sunt lipsite de etică, de bun simț, de compasiune (nu chiar toți, posibil)…
Doar au dat bani să fie acolo…
Așa este omul care este „sus”…
Crede că i se cuvine orice… La fel precum șoferii de BMW…
Cred ca nu este cel mai bun moment pentru rautati! Dvs. daca ati fii avut copiii plecati nu i-ati fi primit acasa? Sa fim seriosi! Poate nu aveti!
In acest moment nu este cazul sa analizam structura politica, cu totii suntem egali in fata necazului si a mortii!
Mai bine scrieti un articol de BINE in vremuri GRELE!
Eu zic sanatate multa tuturor si sa avem grija de sanatate!
Doamne ajuta!
Bai Stefan, tu esti sanatos la cap???? Oamenii aia pun viata altora in pericol!!! Esti picat din Luna?
DSP sediul din str. Avocat Alexandru Colfescu, nr. 79 – numarul de telefon 0247/311354 si numarul de fax 0247/31224 sunt redirectionate la I.J.S.U. Teleorman .
Functionale sunt urmatoarele :
– telefon : 0247/311221
– fax : 0247/310252